Mult mai devreme decât în alţi ani, în această primăvară, atât florile de sezon, din grădini, cât şi cele destinate plantărilor în jardiniere, ghivece sau pentru amenajări speciale s-au grăbit să apară. Acest lucru a determinat producătorii să ia cu asalt pieţele, în încercarea de a-şi vinde marfa, cu cantităţi impresionante de flori: petunii, muşcate, panseluţe, lalele, liliac sau răsaduri. În raport cu oferta, preţurile se situează la acelaşi nivel ca anul trecut.
Florile tăiate, cum sunt narcisele şi zambilele, au fost primele apărute, în pieţe, încă din luna martie şi au dispărut foarte repede, din oferte, în 2-3 săptămâni, după cum ne-a declarat Maria Bârlea, unul dintre producătorii locali. Tot aceasta ne-a mai spus că „liliacul a înflorit mult mai devreme anul acesta şi, în cel mult o săptămînă, va dispărea”. Un buchet de liliac, cu flori proaspăt tăiate, costă, la piaţă, 10 lei.
Lalelele sunt ceva mai rezistente şi şi-au extins perioada de înflorire, fiind soiuri modificate, care se adaptează mai uşor la schimbare. La Piaţa Volantă Transilvania, dar şi la Piaţa Cibin, gospodarii locali, cu grădini, vând firul de lalele cu 2 lei.
Panseluţele, destinate amenajărilor din jardiniere sau parcuri, au împânzit pieţele, în culori şi forme variate, ele fiind mult mai rezistente şi prietenoase cu mediul. Fie că sunt vândute de producători mici sau mari, panseluţe la fir pleacă de la 2,5 lei şi ajung la 5 lei dacă sunt plantate într-un ghiveci mic de unică folosinţă.
Nu numai la piaţă putem găsi panseluţe ieftine. Serele de profil din împrejurimile Sibiului caută să atragă cumpărătorii la sediul lor, cu preţuri între 2-2,5 lei firul sau oferte combinate cu 3,5 lei, pentru panseluţe, cum ar fi Sera de Flori Roselia din Turnişor, Pepiniera Sibiu Camelia din Poplaca sau 10 lei ghiveciul cu mai multe fire, de la Sera Andrei din Sibiu.
Petuniile şi muşcatele, căutate de sibieni
La rândul său, Florin Opriţa, de la Serele Florin şi Andreea, din Cristian, ne povesteşte că munca cu florile nu este una uşoară:
„Florile seamănă cu copiii. Sau cu animalele. Nu poţi să le neglijezi, că te doare ceva, că nu ai chef azi sau că simţi că nu mai poţi. Ele trebuie udate, curăţate, plantate, mutate. Au nevoie de căldură, în solarii. De aceea de multe ori începem munca de foarte de dimineaţă şi intrăm în casă aproape de miezul nopţii. Mai ales în acest sezon, de primăvară”, ne mărturiseşte producătorul. El ţine să ne spună că, dacă nu ar iubi florile, ar fi renunţat demult.
„Avem o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi la serele noastre din Cristian şi le îngrijim amândoi, numai eu şi soţia, Andreea. Ca să ajungem să avem florile aranjate pe tarabă la ora 8, trebuie să plecăm la 5 de acasă, când venim cu ele la piaţă. Avem multe sortimente de flori şi asta cere multă grijă şi timp”, ne spune Florin zâmbind, apoi se grăbeşte să le enumere pe cele de acum: panseluţe, flori de ghiaţă, petunii şi muşcate.
Pe taraba lui Florin un aranjament la ghiveci, cu mai multe fire de petunii, poate costa 20 de lei, unul de muşcate 12-35 de lei în funcţie de numărul de fire, iar unul de panseluţe 3 lei.
La piaţă, câţiva metri mai încolo, un alt producător îşi expune florile şi răsadurile. La Sera de Flori Andrei aranjamentele cu petunii, mari şi frumoase, pornesc de la preţuri de 30 de lei, la fel şi muşcatele.
„Săptămâna viitoare vom scoate la piaţă muşcatele curgătoare, pe care sibienii pare că le preferă mai mult”, ne spune domnul Andrei, unul dintre producătorii de la sera din Turnişor.
La rândul său, Pepiniera Sibiu Camelia din Poplaca anunţă, pe pagina de Facebook, o gamă largă de muşcate- drepte, curgatoare, englezesti, cu floare dublă sau simplă, caliope sau tiroleze, la preţuri cuprinse între 12 lei ghiveciul mic, cu 1-2 fire şi până la 50 de lei un aranjament bogat, în jardinieră. Avantajul celor care nu se pot deplasa la piaţă sau la ferme este acela că florile pot fi livrate prin curier, pentru cumpărătorii din judeţ.