contre între fodor și bibu în plină precampanie electorală pe regulamentul bazei sportive obor și a unui potențial patinoar în sibiu (video)

Astrid Fodor (FDGR) și Adrian Bibu (PNL) s-au contrat, joi, în plenul ședinței ordinare a Consiliului Local, din pricina mai multor proiecte de hotărâre. Aceștia nu s-au pus de acord cu privire la regulamentul de funcționare al Bazei Sportive de la Obor, dar nici în privința locației unui viitor patinoar. 

contre între fodor și bibu în plină precampanie electorală pe regulamentul bazei sportive obor și a unui potențial patinoar în sibiu (video)

Regulamentul Bazei Sportive Obor a iscat contre între principalii contracandidați la Primăria Sibiu 

Unul dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de la finalul lunii aprilie a vizat aprobarea regulamentului de funcționare a Bazei Sportive Obor, ce urmează a fi inaugurată în urma finalizării lucrărilor. Consilierii PNL s-au abținut la vot, iar asta fiindcă nu au fost de acord cu cele menționate în regulament. Adrian Bibu a cerut ca proiectul să fie retras de pe ordinea de zi, pentru a putea fi analizat în detaliu și pentru a putea veni ulterior cu un amendament. 

„Grupul consilierilor PNL dorește retragerea de pe ordinea de zi a proiectului cu numărul 3. Regulamentul este făcut în special pentru grupe de seniori. Eu cred că Sibiul, ca viziune pe partea de sport și ca strategie, trebuie să ne gândim și la grupele și centrele de copii și juniori. Ieri (n.r.: miercuri) am fost la fața locului și am concluzionat după ce am văzut tot ce e acolo, că prețurile pe care noi le-am propus nu încurajează centrele de copii și juniori să își desfășoare activitatea. Rugămintea mea ar fi să retragem acest proiect de pe ordinea de zi, să îl reanalizăm și să venim cu propuneri și cu un amendament să încurajăm și sportivii și centrele de copii și juniori”, a spus Adrian Bibu.

contre între fodor și bibu în plină precampanie electorală pe regulamentul bazei sportive obor și a unui potențial patinoar în sibiu (video)

Astrid Fodor nu a dorit să retragă proiectul de pe ordinea de zi și i-a cerut consilierului Bibu să propună un amendament. Principalul contracandidat al primarului în funcție a precizat că „sportul nu se face pe repede înainte și pe genunchi” și, prin urmare, nu a dorit să vină cu un amendament în plen. „Era bine dacă discutam lucrurile acestea dinainte. Nu putem de astăzi pe mâine să facem un regulament. Eu cred că dacă îl facem așa cum trebuie și încurajăm copiii și juniorii… Bine ar fi să mai așteptăm. Dacă nu doriți, atunci noi ne abținem”, a răspuns Bibu. 

„Noi nu vorbim acum de o strategie, vorbim despre un regulament. Deci supun la vot așa cum este în ordinea de zi”, a închis Fodor, proiectul fiind aprobat cu 13 voturi pentru și cu abținerea consilierilor PNL. 

Citește și: Cum arată Baza Sportivă Obor. Care este regulamentul

Patinoar în Sibiu. În Sub Arini, pe Dumbrăvii sau în Câmpșor

Au urmat, mai apoi, alte discuții în contradictoriu între Astrid Fodor și Adrian Bibu, de această dată pe seama amenajării unui patinoar în municipiu. Discuția a fost inițiată de un cetățean înscris să ia cuvântul în plen, care a solicitat municipalității să găsească o soluție pentru sportivii din oraș care, în lipsa unui patinoar, sunt nevoiți să se antreneze pentru competițiile naționale și internaționale pe uscat. 

„Înainte de Revoluție, patinoarul din Sub Arini era plin de copii, de tineri, de oameni maturi, de pensionari așa ca mine. Lipsa lui a fost și este resimțită de mulți orășeni. Cunosc realitatea (…) motiv pentru care am venit azi în fața dumneavoastră pentru a susține realizarea cât mai urgentă a unui patinoar funcțional. Avem sportivi cu rezultate destul de evidente la nivel național și internațional, cu toate că ei lucrează pe uscat. (…) Viitoarea administrație va putea să realizeze chiar și prin proiecte europene această inițiativă. După cum cunoașteți, avem un antrenor deosebit, care are rezultate foarte bune. Credeți-mă, copiii de 6, 7 ani plângeau că au venit la antrenamente și au trebuit să învețe să parcurgă acest sport deosebit pe uscat”, a spus un cetățean în plenul CL. 


Adrian Bibu a luat cuvântul spunând că cel mai potrivit loc pentru un patinoar ar fi Câmpșor, și nu Calea Dumbrăvii, așa cum a propus primarul Astrid Fodor. „Am văzut că doamna primar susține construirea acestui patinoar pe Calea Dumbrăvii. În continuare cred că bine ar fi să stăm la masă, dacă construim un patinoar, și cred că e bine să îl construim. Un patinoar e bine să fie construit într-o zonă în care dezvoltăm sport, iar acea zonă este Calea Poplăcii sau Câmpșor, unde am aprobat cu toții și un PUZ. Cred că trebuie să vedem lucrurile ca pe o strategie, pentru că revin acum la Obor și țin să vă spun că acolo terenul care este făcut, din pământ și iarbă, se poate folosi doar de 3 ori pe săptămână. Dacă noi ne consultam pe acest teren, înțelegeam că dacă se făcea unul sintetic, (…) el putea fi folosit azi și de centrele de copii și de seniori. La fel și cu patinoarul. Ar fi bine să stăm, să analizăm, așa ca ardelenii la masă, să nu răspundem pe repede înainte și să luăm decizie repede, pe Calea Dumbrăvii, lângă un centru pe care îl face ULBS”, a spus Adrian Bibu. 

„Decizia nu a fost luată repede înainte. În rest, în ce privește terenul sintetic de la Obor, au fost câteva proiecte, de la bun început, în Consiliul Local, dacă le-ați fi studiat cu atenție, ați fi putut de atunci să faceți observații, că mai să schimbăm și să facem un teren sintetic. Consultându-ne cu specialiștii, privind care teren e mai potrivit în ce privește sănătate sportivilor, musculatura, osatura, ni s-a recomandat de fiecare dată să fie un teren natural. (…) Regulamentul a stat o lună în dezbatere publică, dacă ați fi avut o observație, ați fi putut să o faceți”, a răspuns Astrid Fodor. 

contre între fodor și bibu în plină precampanie electorală pe regulamentul bazei sportive obor și a unui potențial patinoar în sibiu (video)

Discuțiile în contradictoriu au continuat apoi între Fodor și Bibu. 

„Acuma știți prea bine că lucrurile merg pe repede înainte și votăm pe repede înainte”, a adăugat Bibu. 

„Nu trebuie să votați pe repede înainte”, a spus Fodor. 

„Când faci un teren pentru sănătate, dacă vă uitați și la bazele pe care le are Real Madrid, FC Barcelona și așa mai departe, ei nu au numai un teren. Eu de aia vă spun că trebuie o strategie și o viziune. Pentru asta, trebuie să consultăm specialiști. Nu poți să faci un teren când ai și echipa FC Hermannstadt, și echipa Voinșa, și echipa Inters Star și Inter Star de juniori, trebuie să faci 5, 6 terenuri. Asta e strategia. Este ineficient”, a adăugat Bibu. 

„Vom vedea cât este de eficient. Data viitoare vă consultăm viziunea dumneavoastră, să vedem unde ajungem”, a închis Fodor. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică