doi copii răniți grav după ce au intrat cu atv-ul într-o mașină parcată în satul nou. cel care conducea era beat
FOTO arhivă

Doi copii au fost transportați în stare gravă la spital după ce au fost implicați într-un accident în satul Nou din județul Sibiu. 

Accidentul a avut loc marți seara, în satul Nou, comuna Roșia. Cei doi adolescenți, în vârstă de 16 ani, se aflau pe un ATV, iar la un moment dat au lovit o mașină parcată„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ATV pe strada Dealului din satul Nou, un localnic în vârstă de 16 ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei doi minori au suferit mai multe traumatisme și escoriații. „Echipajele ISU și SAJ au asistat doi minori de 16 ani care au suferit traumatisme craniene și de membre superioare. Echipajul SAJ a transportat la spital o persoană care a suferit o stare lipotimică. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, nu a fost implicat în accident, el fiind rudă cu victimele”, a transmis Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.


Băiatul care a condus ATV-ul nu avea permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Fără probleme de trafic.

Ultima oră