actorul român sebastian stan aplaudat la scenă deschisă la cannes pentru prestația din filmul 'the apprentice' (video)
foto Variety / Getty Images

La Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Sebastian Stan, cel mai cunoscut actor român la Hollywood, a fost ovationat timp de 8 minute după proiecția filmului „The Apprentice”, în care îl interpretează pe fostul președinte american Donald Trump. Potrivit revistei Variety, lungmetrajul, regizat de cineastul iraniano-danez Ali Abbasi, a fost inclus în selecția oficială pentru Palm D’or, cel mai prestigios premiu al festivalului, citează HotNews.

Filmul prezintă ascensiunea lui Trump la putere printr-o „înțelegere faustiană” cu influentul avocat de dreapta și combinator politic Roy Cohn, interpretat de actorul american Jeremy Strong. Revista Variety anticipa deja că pelicula va stârni agitație în contextul alegerilor prezidențiale din SUA, dat fiind subiectul său controversat.

Alături de Sebastian Stan, distribuția filmului include actori precum Martin Donovan, în rolul lui Fred Trump Sr., și actrița bulgară Maria Bakalova în rolul Ivanei Trump. Reacția publicului și a criticilor la proiecția filmului a fost una extrem de pozitivă, culminând cu o ovatie în picioare pentru echipa de producție și pentru Stan.

Prezența lui Sebastian Stan la Cannes vine după ce în luna februarie a câștigat Premiul Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru cel mai bun actor într-un rol principal, datorită interpretării sale din filmul „A Different Man”. În momentul câștigării premiului, Stan a transmis un mesaj de recunoștință pentru acest succes, subliniind importanța acestui moment pentru el, ca băiat din România.

Ultima oră