polițist din șelimbăr trimis în judecată pentru că a iertat un șofer beat și l-a băgat la înaintare pe socrul acestuia imobilizat la pat

Un polițist din Șelimbăr a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Agentul a iertat un șofer pe care l-a prins beat în trafic și a întocmit procesul verbal pe numele socrului acestuia, care era imobilizat la pat. 

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 14.05.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a unui agent principal de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.

Mai exact, polițistul a prins un șofer beat în trafic, dar l-a iertat, trecând pe fișa de etilotest o altă persoană. Omul băgat la înaintare, trecut în fișă, era socrul contravenientului, care era imobilizat la pat și nu avea cum să fie la volan în acel moment.

„În fapt s-a reţinut că în data de 01 mai 2020, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a depistat o persoană conducând un autoturism pe drumurile publice, în localitatea Slimnic, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Cu această ocazie, acționând cu știință, după ce a procedat la testarea cu aparatul etilotest, inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a întocmit un proces verbal de constatare a contravenției în care a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv faptul că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană. Totodată a completat şi fișa etilotest cu datele acelei persoane, indicată de contravenient, respectiv socrul acestuia din urmă, care era imobilizat la pat”, a precizat prim procurorul adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu .

Precizăm că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.    

Ultima oră