ministrul sănătății cere o lege unitară pentru malpraxis și despăgubiri
foto MedicalManager

E nevoie de o lege unitară pentru malpraxis și despăgubiri, care să deservească interesul tuturor categoriilor de profesioniști, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

În ce privește cazuri de malpraxis din spitalele din România și despăgubirile aferente, Rafila a declarat, vineri, la Timișoara, că trebuie modificată legea malpraxisului.

O parte din această modificare ar trebui să se refere la protejarea personalului medical, nu doar a medicilor, pentru că și asistenții medicali trebuie să beneficieze de lege.

„Trebuie să existe totuși un sistem de asigurări pe care îl încheie personalul medical care să permită aceste despăgubiri, dar nici nu trebuie să fie împovărătoare. A circulat un proiect făcut de Colegiul Medicilor care ar fi făcut practic foarte dificilă practicarea profesiei pentru că sistemul sau primele de asigurare care erau propuse acolo nu avea niciun fel de limită și puteau să ducă la imposibilitatea obținerii dreptului de liberă practică dacă nu plăteai o sumă, de exemplu 1000 de euro pe lună”, a afirmat ministrul, notează Mediafax.

Rafila a precizat că există un grup de lucru în acest sens, la care a fost invitat Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenților Medicali și celelalte organisme profesionale interesate: „trebuie să avem o lege unitară care să deservească interesul tuturor categoriilor de profesioniști”.

Ultima oră