alexandru găvozdea pune capăt speculațiilor și spune că nu își dorește să fie arhitectul șef al sibiului

Arhitectul șef al Municipiului Sibiu s-a pensionat în urmă cu o săptămână. Arhitectul Alexandru Găvozdea, candidat la Primăria Sibiu, susține că nu este interesat de postul de arhitect șef al Sibiului.

Astrid Fodor a declarat în cadrul unui interviu acordat pentru Ora de Sibiu faptul că în curând, actualul arhitect șef se va pensiona, iar postul său va fi supus unui concurs. Primarul Sibiului consideră că responsabilitățile în acest departament sunt considerabile astfel încât după ocuparea postului de arhitect șef, se plănuiește organizarea mai multor concursuri pentru alte poziții vacante. (DETALII AICI)

Arhitectul Alexandru Găvozdea nu este interesat de postul de arhitect șef, indiferent cine va fi noul primar al Sibiului. „Nu îmi doresc să fac acest job indiferent care este primarul. Am între timp viziunea de a face lucrurile de pe o altă poziție pentru oraș. Pot să o fac fie din poziție de primar, fie din poziția de actor din sfera civilă”, a declarat Găvozdea în cadrul unei conferințe de presă.

Găvozdea este de părere că primarul trebuie să îi asigure arhitectului șef o siguranță față de presiunea politică. „Cu siguranță, am colegi care sunt dedicați și care sunt interesați de acest tip de activitate. Cu siguranță, avem din păcate și colegi care consideră că acesta este un loc unde poți să obții tot felul de beneficii și cu siguranță sper să nu ajungă în poziție. Cred că este important ca toată lumea să înțeleagă faptul că acest rol poate să fie făcut bine, competent, corect și onest atunci când aparatul de conducere al primăriei, în principal de primar, susține persoana care este acolo. Dacă primarul asigură arhitectului șef o oarecare siguranță față de presiunea politică, economică și respectivul profesionist își poate face treaba bine, atunci sunt convins că vor fi foarte multe persoane interesate de acest post”, a spus candidatul la Primăria Sibiu, Alexandru Găvozdea.

Citește și: Primăria Sibiu va avea un nou arhitect șef. Postul va fi scos la concurs în câteva săptămâni

 

Ultima oră