video ministrul transporturilor şi infrastructurii anunță că în mai se toarnă asfalt pe autostrada sibiu – nădlac

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a vizitat sâmbătă după amiază șantierul lucrărilor pe unul din cele patru tronsoane de autostradă dintre Orăștie și Sibiu. Nazare s-a arătat mulțumit de de a găsit la fața locului.video ministrul transporturilor şi infrastructurii anunță că în mai se toarnă asfalt pe autostrada sibiu – nădlac

Alexandru Nazare a primit confirmări ferme de la Sorin Scarlat, director adjunct al asocierii Astaldi – Astalrom – Euroconstruct, cea care lucrează pe unul din tronsoanele autostrăzii Sibiu – Nădlac, că în luna mai se va turna asflat pe primul kilometru de pe acest șantier. ”La momentul de față sunt deschise șapte puncte de lucru. Mare parte a utilajelor sunt concetrate pe cele două viaducte. Avem un stadiu diferențiat la lucrări de la 5 la sută până la 60 la sută. Avem în lucru în jur de 8 kilometri de terasamente. Problema noastră principală este o zonă cu pădurea”, a explicat acesta.

”În maxim 2 luni de zile o să avem un tronson de 1,5 – 2 kilometri pe care vom turna asfalt. Galeria artificială respectiv tunelul cel mai mare va avea o lungime de 340 de metri și este o lucrare destul de complexă având în vedere că se lucrează ca la metroul de la București”, a mai spus Sorin Scarlat.


Lucrări în grafic

”Problema cu expropierile se va rezolva în maxim 2 săptămâni. Din ce văd eu până acum lucrările arată suficient de bine. S-a lucrat la terasamente și s-a cheltuit avansul și asta este foarte bine. Mă aștept să se continune la fel pentru că partea grea deabia acum începe și bineînțeles mă aștept să fie respectate toate termenele. Faptul că au reușit să cheltuiască avansul, respectiv 17 milioane de euro, ne spune că acest proiect este în grafic. Acesta este un lucru foarte important pe care trebuie să îl facă toți constructorii de autostrăzi de pe tronsonul IV paneuropean, mai ales că beneficiem în această perioadă până în mai de o ridicare a procentului de finanțare de la 85 la 95 la sută din partea Uniunii Europene. Faptul că au terminat doar în 4 luni arheologia și lucrările de deminare semnifică faptul că s-au mișcat foarte bine. Mă aștept ca în luna mai să se toarne asfalt”, a spus la fața locului Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare.

YouTube video

Acesta a vorbit și despre lucrările pe celelalte tronsoane. ”O să fiu foarte atent și o să monitorizez lucrările pe toate tronsoanele începute anul trecut. Aici mă refer și la lucrările cu utilitățile. O să merg pe toate tronsoanele. Mă aștept ca în aprilie 2013 conform termenului să se finalizeze lucrările. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta constructorii vor fi penalizați”, a mai declarat acesta. video: Bogdan Tătăroiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică