dan șova cere demisia lui iohannis de la primăria sibiu. iată motivele invocate!

Purtătorul de cuvânt al PSD Dan Șova a declarat marți că liderul PNL Klaus Iohannis dă dovadă de neseriozitate când contestă legea de alegere a președintelui României pe motiv că Victor Ponta ar beneficia electoral de pe urma funcției de prim ministru.

 

“Am luat act de acuzațiile aduse de președintele PNL, Klaus Iohannis, cu privire la modificarea Legii privind alegerea președintelui României. Este o dovadă de profundă neseriozitate din partea unui posibil candidat la președinție să formuleze astfel de atacuri. Practic, exact ca și Cristian Diaconescu, domnul Iohannis susține că premierul ar beneficia electoral de propria funcție. Asta se poate spune despre oricine, și pentru început, exact pe astfel de considerente, solicit eu demisia domnului Iohannis din funcția de primar al Sibiului”, a susținut Dan Șova într-un comunicat remis AGERPRES.

 

Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD i-a cerut lui Klaus Iohannis să precizeze “punctual”, ce articol al ordonanței de modificare a Legii l-ar avantaja pe Ponta, în calitatea acestuia de candidat la președinție.

 

“Domnul Iohannis a ales să împărtășească tot mai multe puncte de vedere cu președintele Băsescu, acum, fiind vorba de teza fraudării scrutinului electoral, folosită de actualul președinte de fiecare dată când el sau partidul său au trebuit să dea testul votului. Domnul Iohannis, dacă ar fi vrut să dea un semn de seriozitate, putea să ofere explicații cu privire la problemele pe care le are și pe care nu le-a lămurit: ce face în cazul unei sentințe defavorabile a Justiției în procesul cu ANI; cum a ajuns fericitul proprietar a șase imobile, cu un salariu de profesor de fizică; dacă i se pare normal ca rudele sale să aibă în trecut contracte de curățenie în primăria Sibiu; dacă i se pare normal să folosească pe post de mașină personală un autoturism de lux dat, prin contract de comodat, de către o firmă privată, primăriei din Sibiu. Sau, putea să dea un semnal de solidaritate cu cei afectați de inundații. Sau, la fel de bine, putea să anunțe că el este un om de onoare și cere PNL să își plătească datoriile”, a mai precizat Șova.


 

Pe de altă parte, social-democratul a criticat și afirmația lui Klaus Iohannis referitoare la faptul că solicitarea PSD a plății datoriilor USL este ‘o încercare de tragere de timp’.

sova 2

“Chiar dacă domnul Iohannis nu a fost niciodată legat de USL, fiind constant împotriva acestei alianțe, și dorind mai degrabă o apropiere de echipa lui Traian Băsescu, apropiere pe care o realizează acum, ar putea măcar să îndemne PNL să își plătească datoriile materiale, căci de cele către electorat, rezultate din votul primit în 2012, sub sigla USL, liberalii au uitat oricum în totalitate”, a mai punctat Dan Șova.

 

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a anunțat marți că liberali au dat în judecată Guvernul pentru aprobarea Ordonanței 45/2014 și cer anularea acesteia, el motivând că aceasta modifică nepermis legislația specifică care se referă la alegerile pentru Președinția României și îi creează premierului Victor Ponta mai multe avantaje în alegeri.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. un parlamentar incompetent ca si traian basescu pe care nu la dat nime in judecata pe cind era primar in bucuresti desi a semnat o gramada de acte pentru retrocedari si totusi sia atins telu cu 2 mandate la presedentie duse pina la final rusine si nedreptate fata de iohannis care avind o hotarire judecatoreasca in 2013 pentru incompabilitate se rejudeca din nou sintem o tara de conrupti politici si nu numai si sintem sclvii societatilor angajatoare pe salarii de mizerie daca trebui sati dea salarul de 1070 lei iei ati dau doar 700 lei ca de restu zic ei stapinii nostrii ca platesc la stat

  2. Cine e dan sova ?
    Un bandit, un incompetent, lingaul lui ponta, complet paralel cu ministerul pe care l-a condus. A costat romania 1-2% de crestere economica.
    Bine ca nu a reusit cu autostrada comarnic -bv, ca ne alegeam cu un al doilea bechtel, care a fost capodopera ma-si

  3. Cine este Dan Sova?
    Mã castravete…. vei fi si tu ala ce o inventat sapa dar o folosesti pe post de pix.