Astăzi, premierul Victor Ponta a făcut tele-paradă, în Palatul Victoria, de grandomanie şi populism demagogic.
Adică exact ceea ce incriminează la preşedintele Traian Băsescu, respectiv depăşirea, uneori, a prerogativelor oficiale, în exercitarea funcţiei de şef la Palatul Cotroceni.
PM Ponta a transmis poporului mesaje electorale, direct din sala de şedinţe a guvernului. Nimic special în asta, veţi spune. Într-adevăr, la noi, totul se înscrie în cunoscuta tradiţie românească a relativismului etic. Pe care, în general, oamenii îl consideră intrat în normalitate. Normalitatea românească, evident.
După ce de nenumărate ori i-a reproşat preşedintelui că a dat indicaţii şi a lansat tot felul de critici, la adresa guvernului, şi s-a exprimat nerspectând înalta demnitate pe care o deţine, Ponta îşi face, acum, campanie electorală pe seama atu – urilor oferite de calitatea de prim-ministru. Practic, domnia sa le-a promis alegătorilor, prin intermediul masss-media, că va adopta măsurile de: 1. reducerea CAS – fără a preciza cu ce costuri; 2. amnistia fiscală a persoanelor cărora statul le-a asigurat eronat anumite venituri – fără nicio măsură de corecţie a cauzelor şi funcţionarilor publici vinovaţi; 3. reducerea faimoasei „taxe pe stâlp” de la 1,5%, la 1 %, cu trimiterea banilor spre autorităţile locale (de fapt, „locuitorilor”, cum a punctat premierul, conştient de efectul electoral al exprimării sale) – contrar tuturor criticilor şi fără o fundamentare riguroasă a acestei măsuri fiscale. Chiar şi în condiţiile scăderii investiţiilor, în ultimul an, premierul a rămas tot un zâmbet şi-o floare, anunţând simplu că ţara a crescut în topul competitivităţii, „cu 17 procente” – de unde, până unde?, în lume?, în Uniunea Europeană? Nu ştim. Poate în CSI, că tot admiră, mai nou, realizările socialismului.
Dar însăşi campania publică din aceste zile, mascat-electorală, se derulează ca o dovadă că, în democraţia noastră, nu contează nimic: norme, principii, reguli, legi. Ordonanţa guvernamentală a traseismului politic la nivel local, o dovedeşte din plin. Nu contează nici măcar învăţăturile creştine, pe care ne place să le aşezăm la originea bimilenară a poporului. Şi-atunci de ce să ne mire năravurile politicianiste, măcar că suntem la o răscruce a existenţei naţiunii noastre. Alegerea preşedintelui României nu este doar un eveniment electoral – şi-atât, ci şi o piatră de hotar între două perioade istorice.
Degeaba. La noi este posibil orice. Mai ales punerea de beţe în roata istoriei, de unii singuri. Asta o demonstrează, de exemplu, existenţa celor trei, patru candidaţi de dreapta, în locul unuia singur, la prezidenţialele din acest an. De altfel, ne vom convinge de cât rău suntem în stare să ne facem singuri, cu cât ne vom apropia de 2 noiembrie. Până atunci, surprizele pregătite de politicienii noştri vor continua să apară. În orice caz, după 2/16 noiembrie, cei mai dezamăgiţi vor fi nu doar cei cărora nu le-a „ieşit” candidatul, dar şi cei care, astăzi, cred că înlocuirea lui Traian Băsescu, la Cotroceni, cu un impostor, după încălcări flagrante de norme, principii, reguli sau legi, va garanta normalizarea României.