Trei accidente s-au produs de luni până marţi în Sibiu şi în judeţ, în urma lor fiind două victime grav rănite şi una uşor.

În două dintre accidente vina a aparţinut pietonilor. Primul accident s-a produs marţi, în jurul orelor 15.30, pe DN 1, în afara localităţii Scorei, unde un botoşenean beat, în vârstă de 43 de ani0 s-a angajat în traversarea drumului naţional prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost lovit de un autoturism condus regulamentar.

Un alt pieton, în vârstă de numai trei ani a scăpat de sub supravegherea mamei şi a fugit pe şosea printre maşini pe strada Haţegului, o oră mai târziu. Copilul a fost acroşat de un autoturism şi a ajuns la spital.

Puţin după miezul nopţii, în Sibiu la intersecţia străzilor Malului, Reconstrucţiei şi Turnului s-a produs un accident uşor din cauza unui agniţean, K. Vendel, în vârstă de 20 de ani. Acesta a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate unui autoturism care circula regulamentar, deşi avea stop. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară pasagerei din dreapta, care a fost transportată la Spital.

Ultima oră

Comentariul meu