_mg_7410Costel Busuioc, românul celebru după ce a câştigat cu vocea lui concursul de talente „Hijos de Babel” în Spania a ales Sibiul pentru lansarea cărţii lui autobiografice.

Vestea că la invitaţia Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi, Costel Busuioc vine la Sibiu, a umplut Aula Facultăţii de Teologie din Sibiu. Busuioc a fost întâmpinat de Mitropolitul Laurenţiu Streza la Catedrală şi nu refuzat invitaţia de a cânta o cântare bisericească. A fost suficient ca toată lumea din Catedrală să urmeze alaiul care s-a îndreptat cu Busuioc şi ÎPS Laurenţiu Streza către Aulă.

Cartea lansată miercuri s-a născut după o întâlnire de patru ore a lui Costel Busuioc, cu jurnalistul Romeo Petraşciuc. „Ceea ce m-a frapat pe mine şi m-a făcut să îmi doresc să port aceste convorbiri cu Costel Busuioc a fost tocmai omenia şi modestia lui. Printr-o conjunctură am interacţionat la Timişoara şi peste câteva zile l-am cunoscut la el acasă, în mijlocul familiei. Pe parcursul a 4-5 ore s-a născut această carte, fără nimic prestabilit” a spus Romeo Petraşciuc.

Cartea este prefaţată de părintele profesor conf.univ.dr. Constantin Necula. „Mă bucur ca Mitropolia prin Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu a binecuvântat această carte, arătând că ne pasă mult şi de alte posibile vocaţii. Şi dacă cu o floare nu se face primăvară, s-ar putea ca un fir de busuioc să inmiresmeze toată biserica. Îi doresc ca Dumnezeu să îi ofere măcar tot atâta bucurie câtă ne oferă el” a spus părintele Necula.

Costel Busuioc a făcut ce ştie el mai bine, şi în loc de prea multe cuvinte, a cântat trei colinde, iar la final a acompaniat toată aula şi pe ÎPS Laurenţiu la un foarte viu „Trei păstori”. Mitropolitul le-a mărturisit sibienilor prezenţi la eveniment că şi l-ar dori diacon pe Costel Busuioc, pentru că voce ca a lui nu se aude prea des în catedrală.

Busuioc a mărturisit sincer, înainte de sesiunea de autografe, că studiile de teologie sunt un vis vechi pentru el şi dacă va fi să îl poată pune în practică, va fi cu siguranţă la Sibiu.[nggallery id=447]

Ultima oră

Comentariul meu