fidel castro revine în public la havana pentru a lansa noua carte de memorii

Aceasta este prima apariție publică a lui Fidel Castro din aprilie 2011, când a avut loc congresul Partidului Comunist din Cuba, în care fratele său, Raul Castro a fost confirmat ca președinte.

Ex președintele cubanez a prezentat “Războinicul timpului”, o noua carte de memorii, într-o lansare publică în Havana, unde printre ate teme s-a referit la greșeala sa de a crede că în socialism, problemele economice sunt rezolvate.

Liderul revoluției cubaneze, are 85 de ani și s-a retras de la putere in 2006, din cauza bolii. Castro a povestit cu invitații mai bine de șase ore despre cartea scrisă de scriitoarea și ziarista Katiuska Blanco.

Noile memorii ale lui Fidel Castro, care însumează aproape o mie de pagini, relateaza primele amintiri ale dictatorului din timpul copilăriei sale si se închieie în decembrie 1958, odată cu victoria guerilelor revolutionare împotriva forțelor dictatorului Batista.

 

Ultima oră

Comentariul meu