Sfântul Valentin e deja la colţ şi aşteaptă să îşi facă intrarea. Cu siguranţă Ziua Îndrăgostiţilor este momentul perfect pentru a vă cere iubita în căsătorie. Dacă vă este teamă însă de acest pas, puteţi să îl faceţi de probă, pentru că mâine vă puteţi căsători pentru o zi.

De probă, ca la Paris

Promenada Mall a răzbătut aer parizian zilele acestea. Şi cum Parisul este unul dintre cele mai romantice oraşe, o căsătorie lângă Turnul Eiffel este întruchiparea romatismului. Poate fi la fel de romantic chiar dacă Turnul Eiffel este la dimensiuni reduse, iar căsătoria este una pe termen bine stabilit, încă de la început. Mâine, la Promenada Mall vă puteţi căsători pentru o zi. Ofiţerul de o zi a Stării Civile vă va introduce în lumea familiei, dar certificatul de căsătorie va fi valabil 24 de ore. Dacă vă place statutul de oameni căsătoriţi, puteţi oricând repeta totul, dar la Primăria Sibiu.

Ceremonia va începe la ora 15, după care la ora 18 proaspetele doamne îşi pot alege un set de lenjerie intimă prezentată într-un show, iar apoi Andra vă va cânta despre dragoste.


Artă de şi pentru îndrăgostiţi

Înainte de a face pasul cel mare, pentru 24 de ore, puteţi să asistaţi la o avanpremieră a lunii de miere. La Muzeul Brukenthal, de Ziua Îndrăgostiţilor, se va vernisa expoziţia „Luna de/în miere” a artistului Ilie Mitrea. Expoziţia se adresează cu precădere tinerilor, aducând pe simeze lucrări originale de pictură pe lemn, piatră şi pânză cu o metodă nouă de încadrare a acestora în ramă, potrivite unor interioare moderne, non-conformiste.

Atmosfera creată de cele aproximativ 30 de lucrări de pictură este întregită prin intermediul construcţiilor expoziţionale tip instalaţie în alcătuirea unei experienţe ce nu trebuie omisă din programul romantic al lunii februarie.

Vezi aici unde altundeva te poţi distra de Valentine’s Day. Iar dacă rămâi acasă, vezi aici cum poţi sărbători Ziua Îndrăgostiţilor

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică