iohannis doreste relocarea unitatilor militare din centrele oraselor, inclusiv din sibiu

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că în toate oraşele mari există unităţi militare în centru, “folosite în proporţie foarte mică” şi este necesară o relocare a acestora, el adăugând că, “odată şi odată”, Ministerul Apărării va trebui “să aibă curajul” de a rezolva problema.

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă se impune relocarea unităţilor militare din zona centrală a oraşului, având în vedere că în ele nu se mai întâmplă aproape nimic, dar ocupă spaţii extrem de mari şi a spus că, “odată şi odată, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va trebui să ia o hotărâre în acest sens”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“După părerea mea, odată şi odată Ministerul Apărării Naţionale va trebui să ia o hotărâre în acest sens, pentru că în toate oraşele mari sunt unităţi militare în centru sau foarte aproape de centru, care sunt folosite în proporţie foarte mică. Nu am impresia că momentan Ministerul Apărării este foarte preocupat de această chestiune, dar, odată şi odată, va trebui cineva să aibă curajul şi să rezolve această problemă”, a răspuns Iohannis.

El a explicat că în aproape toate oraşele aceste baze militare se aflau la periferie, la momentul construcţiei lor, ajungând în centru odată cu dezvoltarea zonelor urbane.


“Această situaţie a apărut fiindcă aceste baze militare, majoritatea dintre ele, sunt vechi şi atunci când s-au realizat au fost la marginea oraşului. Foarte puţine au fost la vremea lor în zona centrală a oraşului. Dacă luăm bazele din Sibiu, toate, atunci când s-au realizat, au fost situate la marginea oraşului de la vremea respectivă, însă cum oraşul s-a extins, ele au rămas înglobate în ţesutul urban şi chiar au ajuns să fie considerate zonă centrală, unele dintre ele”, a explicat Iohannis.

Acesta a precizat că “este inevitabilă reconversia acestor zone”.

“Este inevitabilă reconversia acestor zone ocupate de unităţi militare, transformarea lor în zone de utilitate publică şi relocarea lor acolo unde îşi pot desfăşura activitatea în condiţii mult mai bune. Asta nu înseamnă că ele trebuie să dispară. Ele pot rămăne, într-o anumită formă, aşa cum sunt. Bunăoară, academia (Academia Forţelor Terestre – n.r ), care este cu totul altceva. Este o şcoală în care se formează ofiţerii şi, sigur, este în regulă dacă rămâne în centru. Însă, sunt altele în care nu se întâmplă nimic, este o unitate imensă, plină de fier vechi şi aici cred că trebuie luată o hotărâre”, a adăugat primarul Sibiului.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Nu stiam ca si la armata te pricepi, infatuatule… nu iti ies tunurile imobiliare cu stadionul, baza hipica, ai tabarat pe astia… bune locuri pentru tine si acolitii tai, johannis-sens-giratoriu… vezi ca imediat are nevoie kkrau de bufonul de tine pe post de pacalici la mitici, stai cu ochii pe televizor si lasa armata, ca ai tot luat-o in mana cu poligonul Poplaca, asa o s-o iei si cu astea (vezi ca majoritatea unitatilor din Sibiu sunt scoli). Daca se trezea vreun primaras din jermanica ta sa se dea la armata, nu prea ii era bine, dar tu, pacaliciule, ai voie…