scrisoarea de adio: ce a scris doctorul ilie vonica în scrisoarea pe care a lăsat-o
Foto: Business Magazin

Stresat și cu impresia ca este hăituit,  doctorul Ilie Vonica ducea pe picioare o depresie severă. Marți în jurul orei 12.00, la aproape 59 de ani, sub imperiul panicii, Vonica a decis că trebuie să termine cu viața. S-a aruncat în gol de pe vila lui somptuoasă și a fost declarat mort, două ore mai târziu, în blocul operator al Spitalului Polisano, rezultatul muncii lui din ultimii 20 de ani.

Vestea ca soția lui, Ioana Daniela Vonica nu va fi eliberată și a primit o prelungire cu încă 30 de zile a mandatului de arestare în Dosarul Rețeta ar fi umplut paharul grijilor pe care și le făcea pentru toate afacerile, pe care le ridicase în  ultimii 20 de ani, afaceri care ajunseseră sa platească salarii la peste 2000 de angajați.

Ce spune ultima persoana care l-a văzut în viață pe Ilie Vonica. (video)

Cert este că Ilie Vonica se gândea din ce în ce mai mult la sinucidere, gânduri alimentate și de depresia în care se scufundase si pentru care nu ceruse ajutorul nimănui. Copleșit și într-un moment de panică, Ilie Vonica a decis să își pună capăt zilelor, aruncându-se de pe acoperișul vilei în care se mutase in 2011.

 Cum l-au găsit pe Vonica medicii de la SMURD, imediat după SINUCIDERE. Poliția face anchetă!

Surse apropiate anchetei în desfășurare susțin că pe cele cinci pagini lăsate, Vonica și-a explicat decizia familiei și în special soției lui, pe care o consideră nevinovată. Doctorul Vonica ar fi lăsat, potrivit surselor, toate afacerile pe mâna soției sale. Vonica și-a cerut iertare și fiicei lui, rugându-și ginerele să aibă grijă de ea.

Omul de afaceri i-a cerut iertare soţiei atât pentru gestul pe care l-a făcut, cât şi pentru că nu a rezistat problemei pe care o avea familia sa. În scrisoare, Vonica i-a spus încă odată soţiei că a iubit-o foarte mult şi că, ştiind că este mult mai puternică decât el, o roagă să aibă grijă de tot, în special de fiica pe care o aveau împreună.

Din  discuțiile anchetatorilor cu apropiaţii familiei Vonica, s-a stabilit că omul de afaceri a refuzat să mănânce de când soţia sa a fost arestată, iar marţi, înainte de a se arunca în gol de pe o teresă a imobilului în care locuia, a fumat foarte mult.


Omul de afaceri sibian lasă în urmă un mic imperiu. A construit după 1989 un grup farmaceutic din care face parte distribuitorul Polisano – pe locul trei pe piaţa distribuţiei de medicamente, centrele medicale generaliste Clinica Polisano, centre de fertilizare in vitro, un spital privat în Sibiu, reţeaua de farmacii Reţeta şi producătorul de medicamente Polipharma Sibiu. Pe lângă aceste activităţi, grupul deţinea şi un dealer Toyota, un service auto Citröen, o agenţie de tu­rism proprie, proiecte de sport şi agrement, construcţii imobiliare şi real estate. Grupul Polisano, cu aproximativ 2.000 de angajaţi, a înregistrat în 2012 venituri totale de peste 300 milioane euro.

Expansiunea din ultimii ani s-a reflectat însă și în psihicul său, puternic afectat de stresul afacerilor pe care le conducea și ultimele evolutii ale anchetei în Dosarul Rețeta.

Ilie Vonica şi soţia sa, Ioana Vonica, au fost audiaţi în 20 mai la Poliţia Capitalei, soţia omului de afaceri fiind arestată. De asemenea, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor deţinute de soţia lui Ilie Vonica.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii societăţi care deţine lanţul de farmacii “Reţeta” ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi “fantomă”. Astfel, în baza a aproximativ 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de acestea, reprezentanţii societăţii au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.

 

LOCUL DE UNDE S-A ARUNCAT DOCTORUL VONICA 

Luna aceasta Ilie Vonica împlinea 59 de ani

Nascut in data de 17 iunie 1955,  Ilie Vonica a terminat Facultatea de Medicina Generala in 1982 la Timisoara, iar timp de trei ani a fost medic stagiar la Spitalul Judetean Sibiu. Apoi  a profesat apoi medicina generala in cateva comune din Sibiu. Pana in anul 1990 nu au fost organizate examene de rezidentiat, astfel ca abia in 1990, Ilie Vonica putut sa sustina acest examen. Timp de patru ani, incepand cu 1990 a facut un rezidentiat in ginecologie la Bucuresti, Sibiu si Cluj si tot in aceasta perioada, mai exact in 1992, a deschis prima policlinica la Sibiu. Aceasta era o mica policlinica intr-o casuta cu patru camere, pe care ulterior Vonica a extins-o cu inca doua incaperi. Erau sase cabinete medicate si un laborator. De aici a pornit expansiunea și s-a ajuns la ce a lăsat în urmă.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu