iohannis a anunțat când este termenul procesului pentru incompatibilitate

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că termenul de judecată în procesul său de incompatibilitate de la ÎCCJ poate fi peste un an sau doi.

 

“Sunt în faza în care ÎCCJ ne-a solicitat o întâmpinare, iar specialiștii susțin că din această fază până la primul termen durează un an sau doi. Deci nu mă aștept la un termen foarte curând. În măsura când o să primesc un termen o să vă anunț. Nu sunt însă nici îngrijorat pentru că speța este foarte clară după părerea mea și după părerea judecătorilor care au judecat în primă instanță chestiunea și ANI nu are niciun fel dreptate. ÎCCJ va avea clar o opinie în această speță”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă.

 

În august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

 

Klaus Iohannis a deținut funcția de președinte al FDGR în perioada 2002 — 2013.


 

Obiectul contractului semnat de Klaus Iohannis constituie servicii de informare și publicitate în vederea implementării unui proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

 

Potrivit ANI, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie — iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăților către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).

Ultima oră

Comentariul meu