fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Weekend însângerat: Două femei au murit la Șeica Mare, iar un copil e în comă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

182

Numai puțin de trei accidente au avut loc sâmbătă în județul Sibiu. Din nefericire două femei au murit pe loc la Șeica Mare, iar un băiețel de 2 ani este în stare gravă la spital după un accident suferit la Hula Bradului.
smurd

Accident mortal la Șeica Mare
Cel mai grav dintre accidentele de circulație s-a produs în jurul orei 17,15, pe DN 14, în localitatea Șeica Mare, unde două femei, localnice  în vârstă de 76, respectiv 81 de ani, nu s-au asigurat în momentul în care au vrut să traverseze partea carosabilă prin loc neamenajat și nesemnalizat și au fost lovite în plin de un autoturism condus regulamentar spre Sibiu de către un sibian în vârstă de 65 de ani. Din păcate, în urma impactului, cele două vârstnice au decedat la locul producerii accidentului, în ciuda eforturilor medicilor sosiți să le acorde primul ajutor.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor din culpă, cercetările continuând pentru a se stabili circumstanțele exacte ale producerii acestui grav accident de circulație.

Copil grav rănit în apropiere de Bradu
Cel de-al doilea eveniment rutier grav s-a produs în jurul orei 17,30, pe DN 1, km. 295, în zona cunoscută drept Hula Bradului, unde un conducător auto sibian, în vârstă de 28 de ani, pe fondul vitezei neadaptate în curbă ușoară la stânga, în timp ce se deplasa spre Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul a suferit răni ușoare, însă un băiețel în vârstă de 2  ani a fost rănit grav și se află internat la Spitalul de Pediatrie Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Doi răniți la Mediaș

accident

În jurul orei 13,20, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ighiș spre centrul orașului, o conducătoare auto, localnică în vârstă de 26 de ani, pe fondul neadaptării vitezei pe drum în curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe carosabil și a lovit un copac de pe marginea drumului (foto).
Conducătoarea auto și pasagerul din dreapta, în vârstă de 31 de ani, tot din mun. Mediaș, au fost răniți ușor și transportați, ulterior, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Femeii i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  Cercetările continuă și în acest caz. (foto: novatv.ro)

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...