dezvăluirile șefului ipj. în sibiu mai sunt două puști cu tranchilizant și nu sunt folosite

urs-pe-acoperisȘeful IPJ Sibiu a mărturisit joi că în municipiul Sibiu sunt în total un număr de patru puști cu tranchilizant. Tiberiu Ivancea spune că două dintre acestea stau la primărie într-un rastel.

În evidența IPJ Sibiu există patru puști cu tranchilizante deținute legal în municipiul Sibiu, din care două sunt cele din dotarea celor doi veterinari din parcul zoo din oraș și alte două care stau în rastel la Primărie și nu le folosește nimeni, a spus Ivancea. ”În Sibiu sunt deținute legal patru arme cu tranchilizant, două sunt la Grădina Zoologică, celelalte două sunt la Primărie, la Departamentul de Situații de Urgență, stau în rastel, nu le folosește nimeni”, a explicat Tiberiu Ivancea, conform agerpres.ro.
CITEȘTE ȘI: Șeful IPJ Sibiu a dezvăluit cine a dat ordinul ca ursul să fie împușcat. Ivancea oferă explicații
Veterinarii de la Zoo folosesc puștile cu tranchilizant pentru animalele din Grădina Zoologică, iar ei au fost chemați de polițiști în ajutor pentru că nu exista nimeni care să aibă o asemenea pușcă în Sibiu.
CITEȘTE ȘI: DEZVĂLUIRI – De unde provine ursul împușcat la Sibiu și cum a ajuns în oraș. Lămuriri importante despre acest caz
În mod normal, acești veterinari pot folosi puștile din dotare doar pentru un animal evadat de la Zoo, cum a fost cazul tigroaicei ucise în urmă cu cinci ani.
VEZI ȘI: VIDEO Ultimele clipe în viață ale ursului împușcat la Sibiu. S-a plimbat prin curtea unde a fost ucis
Ursul omorât miercuri în Sibiu, după mai multe ore în care s-a plimbat prin oraș, fără să atace vreun om, era un exemplar în vârstă de 5-6 ani, sănătos, după primele analize, a anunțat joi, Dan Lazăr-Fărcaș, directorul DSVSA.


Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. parca sunteti picati din cer ! de parca n-ati mai vazut urs niciodata! domle, asta e popor de cretini !