locul în care copiii din sibiu uită de xbox sau play station - cei de la alpha reușesc această performanță

Sportul pare că e o activitate uitată de părinții ”moderni”, iar copiii din generația Xbox abia dacă știu ce e aia. Mișcarea însă este esențială pentru o viață sănătoasă, iar un club din Sibiu exact asta face: învață copiii cum să trăiască sănătos prin sport, în special prin baschet. Alpha Basketball Sibiu este clubul și locul în care sute de micuți vin de câteva ori pe săptămână să învețe sport.

Sportul învățat de la zero
La Alpha Basketball Sibiu sunt legitimați peste 100 de copii. Până acum însă mai bine de 500 de micuți sibieni au trecut pe aici. Antrenorii îi învață în primul rând cum să alerge și asta pentru că ceea ce părea normal în urmă cu ceva ani, acum este o chestiune ce trebuie deprinsă. ”În primele trei luni facem acomodare cu ei. Învață cum să alerge corect, se obișnuiesc cu mingea, socializăm. Apoi încet încet învață și tehnică: cum să dribleze, pase. Tot programul acesta de învățare este o chestiune planificată, nu se face după ureche”, spune Alex Hulpuș, președintele clubului Alpha Basketball Sibiu.locul în care copiii din sibiu uită de xbox sau play station - cei de la alpha reușesc această performanță

Educație completă
Copiii care vin la club au între 5 și 13 ani. Tot ceea ce învață le este predat de șase antrenori, dar și de un nutriționist și un psiholog. ”Noi, cei care ne ocupăm de copii am fost jucători de baschet sau avem legătură cu sportul. Pentru că de la început mi-am dorit ca acest club să fie unul complex, lucrăm și cu un nutriționist și cu un psiholog sportiv. Primul îi învață pe copii cum să se alimenteze sănătos și conform necesității cuiva care face sport. De psiholog avem nevoie pentru că el ne ajută să identificăm problemele, situațiile dificile și îi ajută pe copii să deprindă un comportament sportiv adecvat. Îi învață cum să își gestioneze emoțiile din timpul unui meci important, de exemplu, și cum să facă față înfrângerilor”, explică Alex Hulpuș.

Baschetul – un mod de viață
Copiii de la club nu vin la antrenamente și atât. Participă la tot felul de acțiuni împreună, și în afara sălii de sport. ”Organizăm tabere, excursii, ecologizăm pădurile, facem tot felul de activități care să îi ajute pe copii pentru o creștere armonioasă și pentru a le dezvolta spiritul de echipă, sentimentul că aparțin unui grup. Într-o eră atât de tehnologizată este extrem de important să îi scoatem din casă, să ia contact cu viața reală. Aici mereu am încercat să fim ca o familie, să facem lucruri împreună”, spune Alex Hulpuș.locul în care copiii din sibiu uită de xbox sau play station - cei de la alpha reușesc această performanță


Sportul ca terapie
Toți copiii care vin la Alpha Basketball Sibiu vin de plăcere. ”Cei care vin aici nu sunt aduși cu forța de părinți. Vin pentru că le face plăcere. Se implică în meciuri, trăiesc fiecare clipă de antrenament și competiție. Sunt 3-4 copii care de ani buni de când vin aici nu au ratat niciun antrenament. Astfel de copii fac și performanță”, explică președintele clubului.

La Alpha Basketball Sibiu au venit și copii aduși de părinți în speranța că sportul îi va disciplina. ”Am avut astfel de copii. Părinții spuneau că au mai încercat și la alte cluburi și sporturi, dar au fost dați afară după câteva antrenamente. Aici însă, poate tocmai datorită felului în care suntem organizați, au rămas, s-au integrat, iar sportul le-a dat o oarecare rigoare”, spune Alex Hulpuș.locul în care copiii din sibiu uită de xbox sau play station - cei de la alpha reușesc această performanță

Și cel mai bun exemplu este cel al unui băiețel cu nevoi speciale, ale cărui progrese au devenit vizibile de când a început antrenamentele. ”Sportul este într-adevăr terapie. Băiețelul s-a schimbat enorm de când a venit la noi. A fost greu la început, dar s-a integrat, se înțelege foarte bine cu restul copiilor și este înțeles. Deși mai sunt lucruri de îndreptat, schimbarea este enormă. Joacă bine, el este unul dintre copiii care de patru ani nu a lipsit niciodată”, dezvăluie Alex Hulpuș.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu