încă o întârziere la începerea lucrărilor pentru autostrada sibiu – pitești. una de minim șase luni

Dacă ați sperat că lucrările la autostrada Sibiu – Pitești vor fi demarate în viitorul imediat, atunci vă înșelați. Acestea nu pot începe fără obţinerea Acordului de Mediu, iar procedurile durează între șase și nouă luni.

Autostrada Sibiu – Piteşti a fost scoasă la licitaţie pentru construcţia secţiunilor 1 şi 5, dar atribuirea contractelor este condiţionată de obţinerea Acordului de Mediu fără de care nu poate fi emisă Autorizaţia de Construire, anunță Alba24. Șeful Direcției Controlul Poluării si Reglementări din cadrul ANPM, Octavian Pătrașcu a anunțat începerea procedurii pentru obținerea acestui document, în prezent fiind în așteptare memoriul de prezentare de la CNAIR.
Acesta a precizat pentru economica.net că evaluarea impactului asupra mediului se face pe tot proiectul Sibiu – Piteşti, şi nu pe loturi. „Procedurile noastre, conform legislaţiei, se încadrează între şase – nouă luni. Apreciez că în şase luni vom elibera Acordul de Mediu pentru Sibiu- Piteşti, dacă totul merge ca la carte”, a estimat Octavian Pătraşcu, potrivit sursei citate.
Valoarea totală a lucrărilor la Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), conform unui document postat, în iulie, pe site-ul Ministerului Transporturilor. Tot în iulie, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti. Termenele de depunere a ofertelor sunt 17, respectiv 18 octombrie.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.


Ultima oră

Comentariul meu