’’Ochii’’ de la casele Sibiului. Povestea datează încă din Evul Mediu

Ochii caselor din Sibiu sunt folosiți ca simbol al protestelor organizate de Vă vedem din Sibiu în ultima lună. Totuși povestea acestor ochi datează încă din perioada Evului Mediu.

La protestele recente organizate aproape zilnic la Sibiu cu mesajul „vă vedem” este folosit ca logo, între timp răspândit şi la alte manifestaţii din ţară, un simbol al municipiului realizat în Evul Mediu de dulgheri pricepuţi, cunoscut de turişti ca „ochii Sibiului”, scrie Agerpres.
„Mesajul ‘vă vedem’ este de la Bucureşti, ochii sunt de la Sibiu”, spune Ciprian Ciocan, director al Fundaţiei Comunitare şi unul dintre principalii iniţiatori ai mişcării de protest.
De la coli simple de hârtie, pe care oamenii veniţi la proteste desenează doi ochi deschişi, până la afişe, tricouri, chiar şi proiecţii pe clădiri, „ochii Sibiului” au devenit un simbol al protestului mut din zilele noastre.
Aceşti „ochi” sunt de fapt un simbol din Evul Mediu al Sibiului, căutat mai ales de turiştii care vin în fosta Capitală Culturală a Europei.
În Piaţa Mare şi în Piaţa Mică din centrul istoric, dar şi pe alte străzi cu case din zona centrală a Sibiului se pot zări acoperişuri cu „ochi”, ceea ce specialiştii numesc „lucarne”, un element foarte rar de arhitectură medievală.
„În cazul lucarnelor, avem o lucarnă standard pentru oraşul Sibiu şi avem lucarne stilizate, care nu au treabă cu ochii Sibiului. Aceşti ochi ai Sibiului sunt un trademark al Sibiului. Dacă mergem şi vedem o lucarnă originală din Sighişoara sau Braşov, dacă mergem în mediul săsesc, nu găsim această formă. Pe la 1700, perioada barocă, au apărut aceste lucarne”, a explicat istoricul Răzvan Pop, viceprimar al Sibiului.
Sibiul este unul din puţinele locuri din România unde se mai păstrează acoperişurile cu guri de aerisire în formă de ochi. Practic, aceşti ochi sunt de fapt nişte „plămâni” ai caselor istorice, care asigură aerisirea podurilor. De la execuţiile din Evul Mediu, până la protestele de anul trecut, „ochii” din Piaţa Mare au „văzut” cele mai importante momente din istoria Sibiului.’’Ochii’’ de la casele Sibiului. Povestea datează încă din Evul Mediu
„Ochii” din pod au apărut din cauza problemelor din pivniţele din centrul vechi al Sibiului.
„Pivniţele în aceste oraşe sunt foarte apătoase şi aici nu rezistau mai ales, alimentele perisabile, cum ar fi făina, care mucegăiesc foarte repede. Şi atunci, locuitorii se foloseau de pod. Sibienii au renunţat la unul-două etaje, pentru a face acoperişuri mai înalte. Cazurile din Piaţa Mare şi Piaţa Mică sunt cele mai cunoscute. Dacă intrăm în acoperişurile acestea, am putea face două mansarde etajate, una sub alta. Acolo ei depozitau de toate: alimente, fâneţuri. Şi s-a făcut această formă, de ochi, care sunt foarte greu de făcut. Dacă este o casă din zona istorică, legea te obligă să păstrezi ochiul”, a completat Răzvan Pop.
Potrivit sursei citate şi nu numai, „ochii” de azi sunt rari, pentru că nu mai există dulgheri pricepuţi ca cei din Evul Mediu, care să ştie să facă la fel aceste elemente ale acoperişului.
„Ochii” adevăraţi se făceau din lemn îndoit şi se zideau pentru a se păstra forma.
Concluzia viceprimarului sibian, istoric de profesie, este că „ochii Sibiului trebuie păstraţi pentru că te gândeşti la un simbol al oraşului”.
Simbol folosit de dulgheri, ulterior de cei care fac marketing turistic şi acum de organizatorii de proteste, „ochii Sibiului” veghează discret la tot ce mişcă în oraş.

’’Ochii’’ de la casele Sibiului. Povestea datează încă din Evul Mediu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică