sibiul, sub blestemul sinuciderilor – zeci de oameni și-au pus capăt zilelor – explicații de la psihoterapeuți
FOTO arhivă

Perioadă dificilă pentru întreaga comunitate sibiană și lacrimi de durere în trei familii din județ. În doar șapte zile, trei tineri au ales, subit, să își încheie socotelile cu viața și s-au sinucis. Tragic este faptul că aceștia ar fi putut fi ajutați și împiedicați să recurgă la asemenea gesturi.

TREI sinucideri în doar ȘAPTE zile
Prima sinucidere din ultima perioadă a avut loc vineri, 22 martie, la Mediaș. Atunci, un bărbat în vârstă de 33 de ani, s-a spânzurat de creanga unui copac într-o pădure din zona Izvorul Dorului. Se pare că omul ar fi avut datorii mari, acesta fiind și motivul pentru care a recurs la teribilul gest. CITEȘTE MAI MULTE AICI
Următoarea zi, la primele ore ale dimineții, un tânăr de numai 20 de ani din Sibiu a fost găsit spânzurat în spatele bazei „Pompierul”. Depresia este cea care l-a împins să ia o astfel de decizie radicală. VEZI DETALII
Iar săptămână pare să se încheie cu o altă posibilă sinucidere. Un tânăr de 18 ani s-a prăbușit, în noaptea de 28 spre 29 martie, aproape de miezul nopții, de la etajul 7 al unui bloc din apropiere de Cinema Arta. Polițiștii au deschis o anchetă, iar printre ipoteze se află și varianta sinuciderii. CITEȘTE MAI MULTE

42 de sibieni s-au sinucis în 2018 – Cei mai mulți sunt bărbați
Situația este extrem de îngrijorătoare. Datele Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP) arată că, la nivelul județului, anul trecut, 42 de persoane s-au sinucis. Vorbim despre cifre teribile, în contextul în care în fiecare lună cel puțin un om a ales să își încheie socotelile cu viața.
În lunile aprilie, iunie și iulie, câte cinci sibieni s-au sinucis. În ceea ce privește zona de proveniență, 22 sunt din mediul urban, iar 20 din mediul rural. Conform statisticilor, vorbim despre 7 femei și 35 de bărbați.

 

LUNA

 

NR. CAZURI FEMININ MASCULIN URBAN RURAL
IANUARIE 4 1 3 1 3
FEBRUARIE 1 0 1 1 0
MARTIE 4 1 3 3 1
APRILIE 5 1 4 3 2
MAI 3 3 0 2 1
IUNIE 5 1 4 1 4
IULIE 5 0 5 5 0
AUGUST 4 0 4 2 2
SEPTEMBRIE 3 0 3 1 2
OCTOMBRIE 3 0 3 1 2
NOIEMBRIE 1 0 1 0 1
DECEMBRIE 4 0 4 2 2

 

Ce spun specialiștii – depresia, principalul motiv al sinuciderii
La Sibiu, sinuciderea este una dintre practicile folosite adesea de către tinerii care și-au pierdut speranța că viața merită trăită. Zeci de familii îndoliate sunt lăsate în urmă, iar remușcările ori sentimentele de vinovăție nu întârzie să apară. În mai toate cazurile, oamenii pot fi ajutați, iar fenomenul poate fi prevenit.

Psihoterapeutul sibian, Adrian Beu, a vorbit cu reporterii Ora de Sibiu despre valul de sinucideri din județ. Acesta a mărturisit că nu există un motiv anume pentru care oamenii aleg să se sinucidă, însă există chestiuni comune care îi conduc la comiterea gesturilor de acest gen. Faptul că numărul bărbaților care se sinucid crește pe zi ce trece este legat, îndeosebi, de conceptul „puterii”. Mai exact, un bărbat nu va spune niciodată că se simte slăbit ori că are probleme, tocmai fiindcă de mic a învățat că trebuie să fie puternic, nicidecum vulnerabil. „Noi, românii, avem o chestie, o concepție destul de veche, conform căreia bărbații trebuie să fie puternici, tari și să nu își arate emoțiile. Bărbatul nu are voie să fie vulnerabil ori să aibă emoții, căci, cu cât simte mai mult, apare sentimentul de vinovăție. Asta produce încet, încet, o însingurare, pe fondul căreia poate apărea depresia”, spune psihoterapeutul sibian, Adrian Beu.

Și, după cum bine știm deja, bărbații au învățat să nu își arate sentimentele, motiv pentru care, depresia este greu de remarcat. „Depresia nu de multe ori este vizibilă. În societate, persoana în cauză poate da impresia că totul este în regulă, dar, în final, ajunge să se ascundă. Atunci apare ideea că nu este văzută de nimeni și consideră ca este o rușine”, mai spune Adrian Beu.

Depresia reprezintă absența emoțiilor, iar în spatele ei se află credința conform căreia „eu nu sunt bun de nimic”. Astfel, cei mai mulți ajung să se autoblameze puternic, iar acolo apare primul simptom: lucrurile care cândva te făceau fericit acum nu te mai încântă. Totul se rezumă, practic, la lipsa de afecțiune, lipsa relațiilor apropiate și lipsa acceptării de sine. „Problema în sine a omului care se confruntă cu depresia este că lui i se pare greu să mai relaționeze. Cu cât este mai însingurat, cu atât este mai agresiv. Și, deseori, depresia se ascunde în spatele unei agresivități, unei frustrări. Însă, dacă eu mă accept și mă iubesc pe mine așa cum sunt, totul va fi bine”, mai spune psihoterapeutul Adrian Beu.


Specialiștii spun că singura modalitatea prin care un om care suferă de depresie poate fi ajutat și, implicit, împiedicat să aibă gânduri sinucigașe, este aceea de a-i fi alături. În astfel de cazuri, acceptarea este cheia, astfel încât persoana în cauză să nu se simtă vinovată fiindcă are depresie.

Dependența, un factor care influențează sinuciderea
În mod general, lipsa unei conexiuni autentice conduce oamenii către sinucidere. Statisticile arată că, la nivel mondial, sunt mai mulți bărbați care aleg să își pună capăt zilelor. Putem vorbi astfel, în acest context, despre dependențele care, de multe ori, contribuie la finalizarea gândurilor sinucigașe ale unui bărbat. „Dependența este o lipsă de afecțiune, de exprimare și lipsa unor relații intime, autentice. În spatele dependenței apare senzația de vinovăție și în așa fel ea (n.r.:dependența) te rupe si mai mult…”, mai spune Adrian Beu.

Pe de altă parte, traumele sau pierderile conduc mulți bărbați către sinucidere. „De multe ori, colectivul sau grupul de prieteni nu reușește să îl vadă și, în aceeași, măsură, el nu reușește să se deschidă pentru a putea fi văzut. În momentul acela se ajunge la sinucidere. Consumul de droguri sau de alcool sunt factori importanți”, a spus psihoterapeutul sibian.

Femeile merg la psiholog, bărbații nu
În ultimii cinci ani, mentalitatea românilor s-a schimbat major. Au început să consulte mai des un psiholog și au trecut de bariera „nu sunt nebun, deci nu trebuie să merg”. „Bărbații nu vin la psihoterapeut pentru că există concepția că cei care ajung acolo trebuie să aibă o boală psihică. Iar ei se consideră normali. Psihoterapia însă nu lucrează cu oameni cu probleme psihice, asta ar trebui să înțelegem cu toții. Psihologia lucrează cu oameni perfect normali”, spune Adrian Beu.

Fiecare sinucidere reprezintă o tragedie pentru familiile îndurerate, cât și pentru comunitate. Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a cărei cauză este adesea depresia, alcoolismul sau dependența de droguri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică