Ora de Sibiu
Știri in direct

Nu mai puțin de 18 drumuri modernizate anul acesta de către CJ Sibiu

820

De la mijlocul lunii martie, când s-a încheiat comandamentul de iarnă, și până la sfârșitul lunii iunie, Consiliul Județean Sibiu a așternut covor asfaltic pe aproximativ 28 km de drumuri județene, în cadrul Programului de întreținere și reparații drumuri județene pe anul 2019, finanțat din bugetul propriu.

Din cele 27 milioane lei cât au fost alocate pentru acest program, aproximativ jumătate din fonduri (13.357.000 lei) sunt destinate lucrărilor de așternere covoare asfaltice.
”După cum am arătat la prezentarea primei construcții bugetare din acest mandat, politica pe care am adoptat-o privitoare la drumurile județene este aceea de a alege să facem covoare asfaltice, chiar dacă sunt mai scumpe, însă mai durabile, comparativ cu tratamentul dublu bituminos. În completarea modernizării drumurilor județene cu ajutorul fondurilor europene sau al finanțării prin programe naționale, Consiliul Județean Sibiu modernizează o serie de drumuri județene din fonduri proprii”, precizează Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.Astfel, Consiliul Județean Sibiu a realizat prin intermediul societății de drumuri și poduri aflată în subordine lucrări de așternere covoare asfaltice pe următoarele drumuri județene:
Trecere cale ferată DJ 105 G, baraj Racovița
Trecere cale ferată DJ 106 E, Cristian gară
DJ 106 D Cisnădie/DN1
DJ 106 E Orlat/haltă Sibiel
DJ 105 Merghindeal
DJ 143 Iacobeni
DJ 106 J Gura RâuluiDJ 106 D intrare Cisnădioara
DJ 143 A Laslea
DJ 141 A Dârlos – limită județ Mureș, în satul Curciu
DJ 106 E în intravilanul comunei Tilișca
DJ 106 G Gusu
DJ 106E Poiana Sibiului – Jina
DJ 106E Galeș
DJ 142C Dumbrăveni – limită județ Mureș

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...