Ora de Sibiu
Știri in direct

Androni Giocattoli Sidermec câștigă al treilea titlu la Turul ciclist al Sibiului

151

Riccardo Stacchiotti (Giotti Victoria) a câştigat duminică seară ultima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2019, desfăşurată pe traseul Sibiu – Mediaş – Agnita – Sibiu. Rutierul italian i-a devansat la un sprint desfăşurat în Piaţa Mare pe Gasper Katrasnik (Adria Mobil) şi pe Frantisek Sisr (Elkov Author).

Câştigătorul Turului Ciclist al Sibiului 2019 a fost însă Kevin Rivera Serrano, de la Androni Giocattoli Sidermec. Rutierul din Costa Rica şi-a păstrat tricoul galben cucerit la Bâlea Lac, în etapa a doua, depăşindu-i pe Daniel Munoz (Androni Giocattoli Sidermec) şi pe Radoslav Rogina (Adria Mobil), care au completat podiumul ierarhiei generale. Victoria lui Serrano este a treia consecutivă a echipei sale, după ce în 2017 şi 2018 Egan Bernal şi, respectiv Ivan Sosa se impuneau la Sibiu. 

Primul ciclist român din clasamentul general a fost Serghei Ţvetcov, din echipa naţională a României, care a terminat Turul Ciclist al Sibiului pe locul 5, la 42 de secunde de învingător.

Foto Dragoș Dumitru

Gianni Savio, director Androni Giocattoli Sidermec, a declarat la finalul Turului Ciclist al Sibiului: „Suntem mândri să câştigăm pentru a treia oară consecutiv această competiţie de primă categorie din calendarul UCI. Egan Bernal, în 2017, Ivan Sosa, în 2018, şi acum Kevin Rivera sunt rezultatele proiectului nostru de a investi în tineri. Bernal şi Sosa deja au făcut pasul în World Tur, în vreme ce Rivera şi Munoz, al doilea în Turul Sibiului, vor mai rămâne lângă noi. În curând ni se vor alătura tineri precum Simone Ravanelli, Nicola Venchiarutti, Kevin Colloni, Filippo Conca şi alte talente pe care le urmărim în Europa şi America de Sud. Proiectul nostru continuă”.
***
Tricouri distinctive la finalul Turului Ciclist al Sibiului 2019
Tricoul galben– lider al clasamentului general: Kevin Rivera (Androni Giocattoli Sidermec)
Tricoul albastru– lider al clasamentului sprinterilor: Joel Sutter (Akros Thomus)
Tricoul verde- lider al clasamentului pe puncte: Riccardo Stacchiotti (Giotti Victoria)
Tricoul alb cu buline gri– lider al clasamentului cicliștilor U23: Kevin Rivera (Androni Giocattoli Sidermec)
Tricoul alb– lider al clasamentului cățărătorilor: Daniel Munoz (Androni Giocattoli Sidermec)
Tricoul roșu– lider al clasamentului cicliștilor români: Serghei Ţvetcov (România)
Tricoul portocaliu– cel mai combativ ciclist – Justin Paroz (Akros Thomus)
Tricoul gri– lider al clasamentului pe echipe – Androni Gioccatoli Sidermec

Foto Dragoș Dumitru

Desfăşurarea etapei a 4-a
Ultima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2019 a avut un debut extrem de agitat, dar la prima ascensiune a zilei, de la km. 7,3, nici un ciclist nu reuşise să se distanţeze de pluton. Daniel Munoz (Androni Giocattoli Sidermec) trecea primul peste căţărarea de la Şura Mare şi devenea lider al clasamentului căţărătorilor.

La sprintul de la Ruşi (km. 22), plutonul încă rula compact, iar Joel Suter (Akrso Thomus), primul în ierarhia sprinterilor, reuşea să mai adune trei puncte şi să îşi consolideze poziţia. Ildar Arslanov (Gazprom Rusvelo) şi Radoslav Rogina (Adria Mobil) îşi adjudecau celelalte puncte, dar şi secundele de bonificaţie, care îl coborau pe Serghei Ţvetcov (România) pe locul 5 al ierarhiei generale.

Căţărarea de la Şeica Mare, câştigată de Fabio Mazzucco (Sangemini Trevigiani), a prilejuit un atac al lui Daniel Crista (Giotti Victoria), dar la final sportivul român trecea al treilea peste căţărare, iar evadarea încă mai aştepta.
După 40 de kilometri, Piotr Pekala (CCC Development) şi Adriaan Janssen (Monkey Town) au reuşit să plece din pluton, urmaţi la scurt timp de Aljaz Jarc (Adria Mobil) şi Austin Stephens (303Project). La km. 54, avansul celor patru era de 3 minute, dar la sprintul intermediar de la Alma-Atel plutonul începuse deja să recupereze. Totuşi, evadaţii aveau să câştige ultimele două sprinturi intermediare, prin Janssen, şi ultimele două căţărări ale competiţiei, prin Jarc şi, respectiv Pekala, înainte să fie „înghiţiţi” de pluton.

Cu 15 kilometri înaintea sosirii, evadarea lua sfârşit, dar perspectiva unui final la sprint nu era pe placul tuturor echipelor. Diversele atacuri date din pluton nu au avut sorţi de izbândă, astfel că sprintul a decis victoria. Riccardo Stacchiotti, unul dintre favoriţii etapei, a respectat calculele hârtiei şi s-a impus în ultima etapă a Turului Sibiului 2019.

Clasament etapa 4:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_3.3_Stage_RESULTS.pdf
Clasament general final:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_4.1_General_RESULTS.pdf
Clasament final pe echipe:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_4.5_GeneraL_Team_RESULTS.pdf
Clasament final pe puncte:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_2.3_Points_Individual_RESULTS.pdf
Clasament final căţărători:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_2.2_Points_GPM_RESULTS.pdf
Clasament final sprinturi:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_2.1_Points_Interm_RESULTS.pdf
Clasament final U23:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STE_4.2_General_U23_RESULTS.pdf
Clasament final români:
https://ciclism.sibiu.ro/rezultate_2019/STD_4.3_General_ROU_RESULTS.pdf

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...