Ora de Sibiu
Știri in direct

Guvernul introduce o taxă pe toate pungile comercializate

249

Pungile pe care le folosim la supermarket, în piață sau la magazinele de haine, vor avea o taxă de 15 bani bucata. Mai mult, casoletele ar putea fi interzise, anunță stirileprotv.ro

Anunţul a fost făcut de ministrul mediului, care spera astfel că oamenii vor fi descurajaţi să le mai folosească şi că vor veni la cumpărături cu plase de acasă. Noua taxă ar putea aduce la buget peste 700 de milioane de lei. Oficialii promit, ca în curând, vor elimina de pe piaţă toate produsele din plastic de tipul paharelor şi tacâmurilor, de unică folosinţă. Între timp, România reciclează doar 16% din deşeurile produse, de trei ori mai puţin faţă de media Uniunii Europene.

După ce au interzis fabricarea şi comercializarea pungilor de transport subţiri, cu mâner, de la 1 iulie 2019, autorităţile şi-au dat seama că pe piaţa sunt multe alte pungi fără mâner. De exemplu cele de la raioanele de fructe şi legume ale magazinelor. Aşa că vor acum să taxeze cu 15 bani – orice pungă.

Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului: “Se pune pe toate tipurile de plastic, indiferent de grosime sau de mărime. Nu se scumpeşte nimic pentru că plasa aceea vă veţi duce cu ea acasă şi vă veţi întoarce la magazin ca să puneţi în ea produsele cumpărate”.

Casoletele şi caserolele ar putea fi interzise în magazine

În plus, oficialul a vorbit şi despre taxarea sau chiar interzicerea casoletelor şi caserolelor de la raioanele de brânzeturi, măsline, prăjituri. Cei care reciclează cu adevărat sunt încă puţini – doar 16% din toate deşeurile sunt recuperate şi refolosite, potrivit datelor oficiale.

Dan Petre, sociolog: “Consumatorul în relaţie cu statul sau cu marii actori, precum corporaţiile, este cumva într-o relaţie copil-părinte. Părintele, dacă este responsabil – părintele poate să fie responsabil sau mai puţin responabil – dacă este responsabil, dacă oferă exemple, dacă pune la dispoziţie locuri în care să se întâmple lucrul acesta, copilul, cu ghilimelele de rigoare, va face într-o măsură mai mare acest lucru. Apoi, ei îşi doresc să vadă consecinţă, să vadă întregul traseu”

Magazinele mari şi câteva asociaţii au făcut campanii prin care promovează reciclarea. Unele dau bani sau fructe şi legume la schimb pentru plasticul adus de clienţi. Sunt mulţi însă, care nu au încredere că statul poate gestiona situaţia.

″Şi dacă reciclez, tot gunoiul la sfârşit ajunge în acelaşi loc. A venit maşina de gunoi şi a luat gunoiul la grămadă, ce-am făcut cu asta?”, spun oamenii.

Ce fac autorităţile? Aruncă pisica în curtea primăriilor. Cosmin Teodoru, director în Ministerul Mediului: “La un moment dat tot ce ţine de partea privată funcţionează până într-un punct – punctul în care ne lovim de autorităţile locale”

Până la reciclare şi la educarea oamenilor de rând, statul va încasa de lună viitoare câte 15 bani pentru fiecare din cele 5 miliarde de pungi produse sau vândute anual în România. Adică în jur de 750 de milioane de lei.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...