Apă fără presiune la robinete în Sibiu și alte zece localități

830

Apă Canal Sibiu anunță că sâmbătă, 2 noiembrie 2019, între orele 06,00 – 22,00, vor fi reduceri de presiune în alimentarea cu apă pentru abonații din: Zona Industrială Vest, zona Ogorului – Frunzei, str. Aviației (parțial), Șoseaua Alba Iulia (între str. Turda și str. Salzburg), precum și din localitățile Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Păuca, Presaca, Bogatu Român și Broșteni.

În intervalul menționat, vor fi executate lucrări de cuplare a unui tronson de conductă nouă de transport PE Dn 600, în lungime de 300 de metri, în str. Ghe. Asachi si la intersecția G. Topârceanu /Aviației.

Lucrările sunt executate de firma Universal Business, cu asistență tehnică din partea Apă Canal Sibiu SA și fac parte dintr-un amplu proiect finanțat de operatorul regional ce vizează înlocuirea vechii conducte de transport ce a generat numeroase întreruperi în furnizare, din cauza avariilor apărute.

Pentru situații speciale, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor apă pentru utilizare menajeră prin intermediul a 4 autospeciale ce pot fi solicitate prin Dispecerat.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi