Ora 18 – Prezență impresionantă la urnele din Sibiu

1.151

Sibienii demonstrează că se pot mobiliza și au ieșit în număr mare la vot. Până la ora 18 pe la secțiile de votare din municipiu au trecut 61,02% dintre cei cu drept de vot.

Mai exact, 68.855 au votat la secțiile de care aparțin, iar 15.525 de votanți pe listele suplimentare. 687 de sibieni au introdus buletinul de vot în urna mobilă pe care au solicitat-o.

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot, la ora 18.00, a fost de 44,31%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când, la aceeași oră, prezența a fost de 42,1%.

Potrivit datelor BEC, până la ora 18.00 au votat 8.072.538 alegători, dintre care 4.599.438 în mediul urban și 3.473.100 în mediul rural.

Județe fruntașe: Ilfov (58,2%), Cluj (52,75), Sibiu (50,6%).

Județe codașe: Harghita (19,8%), Covasna (22,3%), Satu Mare (33,3%).

În București, până la ora 18.00, au votat 830.454 alegători (46,2%).

În primul tur de scrutin, prezența, la ora 18.00, a fost de 42,1%.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi