România, sub influența unui anticiclon – Aduce vreme rece

0 812

⇓ Ascultă știrea ⇓

România se află sub influența unui anticiclon care aduce aer rece din nord. Preț de câteva zile, vântul va avea intensificări, iar temperaturile vor fi scăzute.

„Am început această zi cu temperaturi extrem de scăzute, anormal de mici. A fost cea mai rece zi de la începutul acestei ierni, în mare parte din țară. Au fost temperaturi sub -10 grade Celsius, deci ger, cu temperaturi negative și în restul țării. Singura valoare pozitivă, 0,4 grade s-a înregistrat la Constanța, pe dig. Cea mai mică temperatură a fost de -21.6 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. Va fi ger și în această noapte (marți spre miercuri n.r.) și mâine (miercuri spre joi n.r.) noapte iar stratul de zăpadă, unde există va putea duce din nou la apariția chiciurii. Vor lipsi precipitațiile pentru că suntem sub influența unui anticiclon care trage acest aer foarte rece de pe nord și îl aduce peste România, dar nu va mai dura mult, ci doar până la sfârșitul săptămânii. De joi, vremea se încălzește, fără ninsori, fără fenomene de interes, iar vântul va scădea în intensitate”, a explicat Simona Căpșună, meteorolog, pentru Digi24.

Noaptea trecută, la Sibiu s-au înregistrat -15 grade Celsius. Este cea mai scăzută temperature din această iarnă. Detalii aici.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.