coronavirus - prima amendă pentru o persoană care nu a stat izolată la domiciliu

O persoană din Blaj, județul Alba, care trebuia să stea în izolare după ce a revenit acasă din Veneto – Italia, dar a fost prinsă când se plimba, a primit o amendă de 10.000 de lei.

Reprezentanții DSP Alba au anunțat că o persoană din Blaj a fost găsită pe stradă, deși trebuia să stea acasă 14 zile din momentul în care a revenit în țară din Veneto, considerat focar de infecție.


Inspectorii DSP au sancționat persoana respectivă cu 10.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice deosebite. Marți dimineață, în județul Alba erau în izolare acasă 265 de persoane, din care 116 membri familie. Nicio persoană nu este în carantină.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică