un tânăr din sibiu se luptă cu cancerul - îl putem ajuta sa trăiască

Barta Andrei are 31 de ani și, în urmă cu opt luni, a primit o veste cruntă. Tânărul sibian suferă de o formă severă de cancer, iar noi, oamenii cu suflet mare, îi putem reda șansa la viață donând, atât cât putem. 

Sibianul a aflat că are cancer în vara anului 2019. În doar câteva săptămâni de la cumplita veste, a început și tratamentul. A făcut mai multe cure de chimioterapie, dar care însă nu au dat rezultate. Acum are nevoie de un alt tratament, care este extrem de costisitor.

„Eu acum opt luni am descoperit că am cancer, în 17 iulie 2019 mai exact. Am făcut o examinare ecografică și am aflat că am tumori abdominale de dimensiuni mari. La începutul lunii august am început tratamentul. Am făcut șapte cure ușoare de chimioterapie, iar din decembrie am inceput cu trei cure de chimioterapie, ceva mai agresive, fiind internat în spital tot câte 14 zile. Acum, după curele astea, am depistat că nu mai regresează tumorile deloc, acum stagnează”, spune Andrei.

Tratamentul de care are nevoie Andrei este extrem de costisitor. Pentru a se vindeca, va trebui să facă șase cure și doar una costă 18.000 de lei. Apoi, ar urma autotransplantul.

„Am nevoie de un tratament, care m-ar ajuta sa scap de tumori și să dispară celulele active ca să pot face autotransplantul. Este vorba despre imunoterapie cu Nivolumab. Si așa aș scăpa. Din ce au zis doctorii, ar fi vorba de 18.000 lei per cură, eu având nevoie să fac șase cure. Curele acestea ar trebuie asociate cu încă un medicament. Tratamentul îl voi face în Sibiu”, mai spune sibianul.


Andrei își pune toată speranța în acest tratament. Din acest motiv, noi, oamenii de bine, putem să îi dăm o șansă la viață. Fiecare dintre noi poate dona, după posibilități, în următoarele conturi:

CONT LEI: Barta Andrei Alexandru – RO90BTRLRONCRT0094170002

CONT EURO: Barta Domnica Maria – RO19BTRL03304201675603XX (Contul este deschis pe numele mamei lui Andrei).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică