Iohannis felicită polițiștii și jandarmii – „Au intervenit la timp și ferm”

0 237

Președintele Klaus Iohannis a avut marți o ședință de evaluare a măsurilor privind gestionarea epidemiei COVID-19, la care au participat premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri. După ședință, șeful statului le-a mulțumit polițiștilor și jandarmilor pentru felul în care au intervenit în cazul manifestărilor violente care au avut loc în București și în țară.

„Au fost câteva chestiuni cu un iz clar negativ și vreau să condamn acele manifestări violente care au fost puține dar foarte vizibile. Au fost oameni care nu au înțeles de ce trebuie să resepecte normele și trebuie să laud iar Poliția și Jandarmeria, care au intervenit ferm. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente în condițiile în care această pandemie creează probleme pentru noi toți. Este foarte clar, acolo unde nu se respectă, trebuie intervenit prompt, ferm, clar.”

Trei polițiști și un jandarm au fost răniți, luni seară, în urma unor violențe în plină stradă ce au avut loc la Codlea în județul Brașov. Incidentele au avut loc după ce forțele de ordine au intervenit pentru a aplana un conflict.

În ultimele zile, au avut loc și alte incidente violente în cartiere sărace de la periferia orașelor, locuite în special de rromi. Ciocnirile au avut ca punct de pornire conflicte mai vechi între familii din zonă, precum la Săcele, sau o petrecere în stradă pe care polițiștii nu au permis-o, în cartierul Rahova. La Hunedoara, în cartierul Micro 7, violențele au izbucnit după ce un bărbat care s-ar fi aflat sub influența alcoolului a început să lovească mașinile polițiștilor care îl opriseră să verifice dacă respectă restricțiile de deplasare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.