bani de la guvern pentru comandamentul nato de la sibiu - investiție de peste jumătate de miliard de lei
Sursă foto: Wikimapia

Guvernul a aprobat, joi, un proiect al Ministerului Apărării Naționale care prevede construirea sediului Comandamentului NATO de la Sibiu. Investiția este estimată la peste jumătate de miliard de lei și va fi eșalonată pe 4 ani.

Guvernul a alocat banii necesari pentru construirea sediului Comandamentului NATO

Executivul a adoptat, joi, Hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Realizare infrastructură necesară Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est în cazarma 562 Sibiu”.

„Prin realizarea obiectivului de investiție imobiliară se va asigura baza necesară desfășurării în condiții optime a activităților de comandă și control NATO în regiunea Mării Negre. În conformitate cu strategia NATO pentru Europa de Est și a tratatelor internaționale la care România a aderat, este imperios necesară implementarea programelor specifice de dezvoltare a bazei materiale și logistice. În contextul demersului de adaptare a structurii de comandă NATO și în condițiile necesității de adaptare la un mediu de securitate regional și internațional instabil, România a avut inițiativa construirii unei capabilități de comandă și control multinațional de nivel corp de armată. Asigurarea coerenței operaționale dintre planurile de apărare la nivel național și cele aliate, precum și o mai bună integrare operațională cu forțele aliate și cu forțele unor parteneri strategici, se va putea realiza prin intermediul obiectivului de investiție imobiliară care face obiectul proiectului de hotărâre a Guvernului, și anume construirea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational 2 din 8 Corps South-Est/HQ MNC-SE)”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern.

Prezența militară americană, suplimentată

La summit-ul NATO de la Bruxelles din urmă cu 2 ani, statele membre ale Alianței au luat act de oferta României privind găzduirea unui comandament terestru NATO la nivel de corp de armată, iar în decembrie 2018, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al Alianței Nord-Atlantice.

„Această capabilitate trebuie să fie în măsură să îndeplinească, pe timp de pace, criză și conflict, funcțiile unui Comandament de componentă terestră (LCC) și să planifice, să coordoneze și să conducă în operații forțe naționale, precum și alte forțe aliate și/sau partenere primite în subordine”, scrie în notă.

Comandamentul de la Sibiu, esențial pentru securitatea Alianței Nord – Atlantice pe flancul estic

Ministrul Apărării naționale, Nicolae Ciucă, a discutat de curând, cu omologul său american, Mark Esper, despre suplimentarea prezenței militare americane pe teritoriul României, în contextul noii structuri NATO ce urmează să fie găzduită la Sibiu.

„Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu va asigura, alături de comandamentul de Divizie Multinațională de la București și Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, o arhitectură de securitate esențială pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice”, declara ministrul Ciucă.

Investiție de peste jumătate de miliard de lei

Investiția este estimată la peste 549 milioane lei și este eșalonată pe 4 ani. Proiectul presupune realizarea de construcții pe o suprafață de aproape 5 hectare.

„Prin realizarea proiectului de investiție imobiliară, actualele construcții propuse pentru consolidare și reabilitare, noile construcții și infrastructura aferentă vor fi dimensionate, dispuse și dotate corespunzător funcțiunilor necesare și nevoilor personalului, respectând standardele, normele și legislația de specialitate din domeniu. Toate spațiile vor avea un nivel deosebit în ceea ce privește dotările și finisajele interioare, asigurându-se un grad înalt de confort impus de standardele NATO. Proiectul de investiție imobiliară va cuprinde lucrări de demolare clădiri, lucrări de construire clădiri, construcții cu instalațiile aferente, amenajări militare cu rol de protecție, împrejmuiri, drumuri, alei și platforme, devieri rețele existente și proiectare de noi rețele de apă, canalizare, termice, gaz etc, refacere și redimensionare de branșamente la rețelele de utilități publice, după caz”, se menționează în documentul citat.

Cazarma 562 Sibiu este situată ȋn Calea Dumbrăvii nr. 28-32 și beneficiază de alimentare cu energie electrică, energie termică, gaze naturale, canalizare și apă de consum, necesare funcționării în condiții normale, acestea fiind asigurate prin contracte cu furnizorii locali.

 

Ultima oră

Comentariul meu