foto: gestul emoționant al unui polițist din sibiu - i-a înseninat ziua unei bunicuțe din piață

Polițiștii din Sibiu au dat încă o dovadă de umanitate. Deși se aflau în Piața Cibin pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de prevenire împotriva COVID-19, au ales să aplice doar avertismente celor care nu purtau mască de protecție, în locul amenzilor. Mai mult decât atât, au adus un zâmbet pe buzele mai multor persoane. Chiar dacă sunt polițiști, sub hainele pe care le poartă sunt oameni simpli.

Un echipaj de poliție s-a deplasat, vineri după amiaza, în Piața Cibin din Sibiu pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile anti-COVID. Polițiștii nu au aplicat nicio sancțiune contravențională, întrucât și-au dorit să le explice sibienilor cât de important este să ținem cont de reguli în lupta cu virusul.

Pe lângă acțiunea de conștientizare, polițiștii au dat încă o dovadă de umanitate. Doi dintre oamenii legii prezenți vineri în piață sunt chiar protagoniștii videoclipului devenit viral pe rețelele de socializare, în care au luat parte la joaca cu zăpadă a unei fetițe cu mama acesteia. VEZI VIDEO AICI

Ziua unei bunicuțe, mai bună datorită unui polițist

Dorin Mehedințiu are 31 de ani și este polițist în Sibiu. Vineri a mers în piața Cibin, alături de alți patru colegi, pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de prevenire împotriva infectării cu noul coronavirus, când a observat o bunicuță care vindea legume la tarabă. „Seamănă foarte tare cu bunica mea”, și-a zis Dorin. Așa că a mers să cumpere o floare pe care, mai apoi, i-a dăruit-o. Gestul i-a înseninat ziua femeii, în vârstă de 78 de ani, care a venit tocmai de la Blaj, județul Alba, pentru a-și vinde marfa.


„Colegul meu a dispărut de lângă mine, iar apoi a reapărut cu o floare sub geacă. Mi-a zis <<Doamna seamănă cu bunica mea>>. S-a dus la ea și i-a oferit floarea. Femeia s-a speriat inițial, însă când i-a dat floarea a rămas surprinsă. Colegul a mai stat apoi cu ea vreo 10 minute și au stat la povești”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, polițistul Viorel Teacă, colegul lui Dorin.

La rândul său, Viorel Teacă a oferit fructe copiilor aflați în piață.

foto: gestul emoționant al unui polițist din sibiu - i-a înseninat ziua unei bunicuțe din piață

foto: gestul emoționant al unui polițist din sibiu - i-a înseninat ziua unei bunicuțe din piață

„Am găsit un copilaș care nu avea mască. Se ferea de noi, însă m-am îndreptat către el. Eu îmi cumpărasem niște banane și i-am oferit și lui una. Este vorba despre lucruri simple pe care le facem din inimă pentru oameni”, spune acesta.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică