amenda politie
Sursa: europafm.ro

O femeie de 47 de ani din Axente Sever trebuia să stea în carantină timp de 14 zile, după ce s-a întors din străinătate. Nu a respectat legea, iar polițiștii au găsit-o în Copșa Mică. Motivul invocat de femeie a fost năucitor, așa că a primit una din cele mai mari amenzi- 2.000 de lei.

În total, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 1.558 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 63 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 102 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 de lei, dintre care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei; (Sancțiunea contravențională cu amenda în valoare de 2000 de lei a fost aplicată unei femei, în vârsta de 47 ani, domiciliată în Axente Sever, depistată pe stradă de către polițiștii din Copșa Mică, invocând ca a ieșit din carantina pentru a merge la stomatolog.)
– 73 de sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
– 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

Polițiștii locali au verificat 386 de persoane și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

În cursul zilei de 12 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Pe timpul desfășurării activităților de verificare nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 9 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Comentariul meu

Lasă un răspuns