amendă record - 10.000 de lei pentru un sibian care a făcut o petrecere la tălmaciu
Foto ARHIVA

Polițiștii sibieni au dat în acest final de săptămână cea mai mare amendă de până acum pentru nerespectarea măsurilor anti covid. Un bărbat din Tălmaciu care a organizat o petrecere în locuință are de plătit nici mai mult, nici mai puțin de 10.000 de lei.

În localitatea Tălmaciu, polițiștii au identificat o persoană fizică în al cărei domiciliu era în desfășurate o petrecere privată la care participau 30 de persoane fizice. Bărbatul, un localnic în vârstă de 46 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Aceasta este cea mai mare amendă dată de autorități în județul Sibiu, de la începutul pandemiei.

Polițiștii au mai dat de sâmbătă până duminică 61 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și 6 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali au verificat 55 de persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 13 martie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.


De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 4 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 6 persoane și 5 auto. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică