nicolae ștefănuță – ”adeverința de vaccinare trebuie să fie mai ales despre dreptul de a munci liber în europa”

Parlamentul European pregătește în această perioadă propunerile sale cu privire la regulamentul de aplicare a adeverinței verzi digitale, lansat de Comisia Europeană pe 17 martie.

Europarlamentarul USR PLUS (Renew Europe) Nicu Ștefănuță, ca membru al Comisiei pentru Sănătate Publică a PE, a formulat 10 amendamente cu privire la acest regulament, astfel încât adeverința de vaccinare să ușureze călătoriile muncitorilor transfrontalieri și sezonieri, în condiții de siguranță pentru ei și pentru ceilalți cetățeni. Amendamentele se mai referă la o definire clară a stării de recuperat COVID-19, astfel încât adeverința să ateste cu adevărat că pacienții care au trecut prin boală nu mai sunt contagioși și nu mai reprezintă un risc de transmitere a bolii, la standardizarea regulilor de acces care se impun pe durata pandemiei în diferite state membre și la recunoaștere reciprocă a documentelor care atestă statul de vaccinat sau test RT-PCR negativ sau recuperarea după boala COVID-19.
„Adeverința de nu e doar despre turism, ci despre posibilitatea oamenilor, a milioane de români să muncească. Mulți își câștigă în trei luni de muncă în Europa pâinea pentru un an. Trebuie să ne asigurăm că oamenii vor călători fără să-și pună viața în pericol și fără s-o pună pe a altora. Adeverința de vaccinare sau de recuperare post-COVID este un pas spre a călători cu aceeași ușurință ca înainte de pandemie, fără carantină și teste costisitoare”, a declarat Nicu Ștefănuță.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică