sibienii amendați cu zeci de mii de lei pentru că nu au respectat regulile anti covid

Zeci de sibieni contribuie la bugetul statului cu 12.000 de lei. Aceasta este valoarea amenzilor date d vineri până sâmbătă celor care nu respectă măsurile luate pentru oprirea răspândirii coronavirusului.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 119 polițiști.

Astfel, au fost verificate 1.384 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 662 de mijloace de transport, din care 47 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei, dintre care:
– 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.


În cursul zilei de 16 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică