Amenzi de 7.000 de lei pentru sibienii care nu au respectat restricțiile

861

Sibienii care au fost prinși vineri fără mască și cei care nu au respectat intervalele permise de circulație au fost sancționați.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 136 de polițiști.

”Astfel, au fost verificate 1.006 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 75 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 163 de mijloace de transport, din care 147 mijloace de transport în comun.„, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei, dintre care:

  • 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție;
  • 16 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 23 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi