Un tânăr din Alțâna a fugit de polițiști până s-a răsturnat cu mopedul
foto: arhivă

La data de 8 mai, în jurul orei 18,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat conducătorului unui moped condus pe raza localității Nocrich.

Un tânăr din Alțâna a fugit de polițiști până s-a răsturnat cu mopedul

Cel aflat la ghidonul mopedului, însoțit de un pasager, și-a continuat însă deplasarea, mopedul fiind depistat de polițiști la o distanță de aproximativ 200 de metri după ieșirea din localitate, răsturnat, incidentul soldându-se numai cu pagube materiale.

Conducătorul a fost identificat, în persoana unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din Alțâna, care nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat, iar numărul de înregistrare aplicat pe vehicul este fals.

Pe numele persoanei în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înregistrare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică