drapelul național a fost sfințit la sibiu de către mitropolitul laurențiu
www.basilica.ro

Părintele Mitropolit Laurențiu a sfințit vineri Drapelul Național la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sâmbătă, în Piața Mare din oraș a fost binecuvântată înălțarea acestuia.

După slujba de sfinţire de la catedrală, ierarhul a vorbit despre simbolismul spiritual şi patriotic al momentului.

„Trăim o emoţie duhovnicească pentru că ne aflăm în Catedrala noastră sfântă şi trăim apoi o emoţie patriotică pentru că Drapelul Naţional ne reprezintă pe noi şi ne aduce pace, unitate şi bucurie”, a spus vineri ierarhul după ceremonie.

Ierarhul i-a avut alături la slujbă pe Arhimandritul Ioachim Tomoiagă, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, pe Protosinghelul Emilian Man şi pe Preotul Militar Florin Pavel.


Mitropolitul a spus despre catedrală și despre Piața Mare, unde a fost înălțat steagul sfințit, că „sunt două puncte care se unesc în acest însemn naţional şi sacru, punctul spiritual care este Catedrala (…) şi punctul central al urbei noastre, al cetăţii noastre”.

Sâmbătă, în Piața Mare, Părintele Mitropolit Laurențiu a citit rugăciunea dinaintea arborării Drapelului Naţional, iar fanfara militară şi cei prezenţi au intonat imnul de stat al României.

La ceremonie au fost prezenţi ofiţeri şi militari ai Garnizoanei Sibiu, autorităţi locale şi oaspeţi. Evenimentul s-a încheiat cu o defilare militară.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică