ministrul muncii a adoptat „legea menajerelor”. de ce vor beneficia angajații de pe acest post
www.stiri.rol.ro

Bonele, menajerele şi alte categorii de lucrători casnici ar putea obţine dreptul la asigurări de sănătate şi la pensie, dacă iniţiativa Ministerului Muncii ar deveni lege. Unii lucrători casnici se bucură că ar avea o pensie, dar cei mai mulţi dintre ei, spun specialiştii, ar prefera să nu achite contribuţiile.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Ţurcan, a anunţat că peste 1,2 milioane de persoane care desfăşoară activităţi casnice, fără o formă reglementată prin lege, ar putea plăti contribuţii la asigurări de sănătate şi pensie în urma unui proiect care să reducă munca nedeclarată, subiectul fiind deja abordat în discuţiile cu reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor.

„Am dezbătut astăzi reglementarea activităţilor casnice cu reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor, având cu toţii convingerea că acest demers vă aduce o serie de avantaje pentru piaţa muncii şi pentru sistemul public de pensii, dar mai ales pentru toţi cei care astăzi muncesc fară a fi asiguraţi medical şi fară a putea să obţină un drept de pensie”, a afirmat ministrul.

Totodată, Raluca Ţurcan a menţionat că proiectul are ca obiectiv reducerea muncii  nedeclarate, introducerea de categorii profesionale care nu se regăsesc în prezent în piaţă muncii şi creşterea numărului de persoane care vor contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pensii.

„Ne dorim ca aceste activităţi să fie accesibile şomerilor indemnizaţi şi beneficiarilor de venit minim garantat şi lucrăm pentru a obţine cea mai bună variantă tehnică, astfel încât activităţile casnice să fie suficient de atractive pentru ca oamenii să prefere să lucreze legal, nu la negru”, a adăugat Raluca Turcan.   „Îmi pare rău că n-au dat mai devreme o lege pentru menajere” Demersul ministrului Muncii este văzut cu ochi buni de cei care desfăşoară activităţi casnice, aceştia considerând că ideea este foarte bună şi că este păcat că autorităţiile nu s-au gândit mai devreme să dea „o lege pentru menajere”.

„Dacă este vorba despre posibilitatea angajării cu carte de muncă pentru munci casnice, nu pot spune decât că este o idee foarte bună. Am muncit mulţi ani ca bonă, la mai multe familii din Bucureşti.   Doar două dintre acestea au fost de acord să-mi facă carte de muncă, pentru că aveau o firmă. Şi aşa mi-au plătit taxele şi am strâns şi eu câţiva ani de vechime. Altfel e tare greu. Ieşi la pensie cu minimul de ani cu care te poţi pensiona, iar pensia e foarte mică”, a declarat pentru „Adevărul” doamna Amalia, bonă de mai bine de 10 ani.   „Îmi pare rău că nu s-au gândit mai devreme să dea o lege pentru menajere. Aş mai fi strâns şi eu câţiva ani până la pensie. Sunt menajeră la o doamnă din Otopeni de când lucram la filatură şi mă duceam la ea după program. De când au închis fabrica, mă duc de trei ori pe săptămână. Mi-ar mai fi crescut şi mie pensia dacă mi se considera vechime”, a declarat pentru „Adevărul” doamna Mariana, 61 de ani.

Firme din HR: Ca să dea roade, legea ar trebui foarte bine pusă la punct Pe de altă parte, reprezentanţii firmelor de consultanţă pentru resure umane consideră iniţiativa bine-venită, însă precizează că aceasta poate avea rezultate doar în cazul în care este construită foarte bine din punct de vedere tehnic.„În principiu este o iniţiativă bună, cu câteva mici amendamente. Primul ar fi acela că persoanele fizice care apelează la acest tip de servicii, dacă ar face acest contract ar trebui să apeleze la servicii contabile pentru că nu ştiu unde şi cui să se raporteze”, a declarat pentru „Adevărul” Daniela Necefor, Total Business Solutions.

„Măsura anunţată de Guvern se doreşte a veni în sprijinul a peste un million de români, care ar putea avea astfel acces la pensie şi servicii medicale. Această măsură poate avea rezultate doar dacă este construită foarte bine din punct de vedere tehnic, astfel încât, să fie suficient de atractivă şi să îi determine pe cei care muncesc la negru să opteze pentru această variantă, a afirmat Corina Diaconu, Managing Director ABC Human Capital.Adrian Negrescu: Sistemul voucherelor este o struţocămilă

La rândul său consultantul economic Adrian Negrescu, a declarat pentru „Adevărul” că „faptul că mulţi români muncesc la negru nu se rezolvă cu vouchere de 15 lei. Avem deja o lege care permite oricui să încheie servicii de prestări servicii, nu cred că este nevoie de încă un sistem paralel de plată, mai cu seamă că acesta presupune o corvoadă în plus atât pentru angajatori cât şi pentru angajaţi.  Sistemul voucherelor este o struţocămilă fiscală, fără orizont şi fără studiu complet de impact. Nu aşa se rezolvă problema evaziunii. Trebuie să stimulezi bonele, muncitorii, pe toţi cei vizaţi să se asocieze, să îşi deschidă firme, PFA-uri, să muncească legal.

Şi poţi face asta prin facilităţi fiscale cum acorzi deja pentru IT şi construcţii, nu printr—un mecanism stufos, complicat, birocratic, prin care pui oamenii pe drumuri. Ca acest sistem să funcţioneze, ar trebui ca toţi cei implicaţi pe lanţ să îşi dorească să intre în legalitate, ceea ce mă îndoiesc că, fără controale dure şi amenzi semnificative, vom reuşi să implementăm”, a spus Negrescu.   Adrian Benţa: Impactul va fi infim. Nu va putea funcţiona Consultantul fiscal Adrian Benţa şi-a exprimat neîncrederea privind aplicabilitatea unui astfel de proiect. „Este o speţă extrem de complicată, pentru că scopul acestui eventual act normativ este bun, dar impactul va fi infim.

Şi vă explic: este o idee bună, pentru că şi aceşti oameni care muncesc la negru vor avea contributivitate la sistemul de pensii, care va fi reţinută la momentul decontării tichetelor de muncă de către ANOFM. Dar acest lucru este posibil doar dacă oamenii aceia vor să plătească contribuţii.

Majoritatea însă va gândi aşa: Eu şi-aşa iau bani puţini, mai dau şi pentru pensie?! că mai am ani mulţi până atunci. şi dacă mai plătesc contribuţiile, eu cu ce mai rămân. Asta vă ziceam.   E o intenţie bună, dar e foarte greu de pus în practică. Impactul va fi infim. Nu va putea funcţiona”, a declarat Adrian Benta pentru „Adevărul”, adăugând că situaţia este mult mai gravă în cazul părinţilor care angajează bone, 90% dintre aceştia negândindu-se nicio secundă că au angajat pe cineva la negru.   „Tichetele de muncă” ar putea fi eliberate de Fisc Ministerul Muncii intenţiona încă din luna martie să reglementeze încheierea unor noi contracte de muncă între persoane fizice, pe de o parte cele care au nevoie de bone, grădinari sau persoane care să le plimbe câinii, iar pe de alta cele care prestează astfel de activităţi, au declarat pentru „Adevărul” surse avizate.

 „Specialiştii Ministerului Muncii lucrează în prezent la definitivarea acestui proiect de act normativ, care va reglementa relaţiile contractuale dintre cele două categorii de persoane fizice, una având o calitate similară celei de angajator, cealaltă calitate similară celei de angajat.

Între cele două categorii se va încheia un contract de muncă. În subordinea Ministerului Finanţelor se vor crea unităţi care vor gestiona aceste contracte şi vor elibera, probabil prin intermediul agenţiilor locale ale ANAF bonuri valorice, asemănătoare tichetelor de masă, ce vor conţine datele de identificare ale angajatului casnic”, au declarat pentru „Adevărul” sursele citate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică