caravana pentru vaccinare nu a ajuns în zece localități din județ - ”nu au fost doritori care să accepte vaccinul”

La nivelul județului Sibiu încă stăm bine la numărul de noi infectări cu coronavirus. La nivel național însă, numărul cazurilor noi este în creștere de pe o zi pe alta, ceea ce înseamnă că nu mai e mult până când ”trend-ul” se va extinde la nivel național. În contextul primilor pași către anunțatul val patru al pandemiei, președintele USR Plus Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a atras atenția în cadrul ședinței Consiliului Județean că în județ sunt 10 localități în care nu a ajuns caravana de vaccinare.

Ședința lunară de Consiliu Județean s-a desfășurat fără discuții sau controverse, toate proiectele fiind adoptate cu majoritatea voturilor. Dar, la final, Ruxandra Cibu Deaconu, consilier județean și președinte USR Plus Sibiu, a atras atenția că valul patru va afecta în curând și județul nostru, iar în acest context reprezentanții administrației ar trebui să se asigure că procesul de vaccinare merge mai departe. ”În 10 localități din județ nu a ajuns caravana mobilă de vaccinare. Vă aduc în atenție acest subiect pentru că este o problemă care ne poate afecta din nou, pe toți. Suntem responsabili de siguranța sibienilor. Propun să găsim soluții pentru a îmbunătăți procesul de vaccinare, ideal ar fi până la începutul anului școlar, pentru că se știe că atunci răspândirea virusului va fi accentuată”, a spus consilierul județean.


Președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, le-a propus consilierilor să vină cu propuneri și idei pentru a accelera procesul de vaccinare în județ și pentru a-i convinge pe cetățeni să se vaccineze. ”Împreună cu toate instituțiile implicate în acest proces am încercat să promovăm cât mai bine vaccinarea. Dar, în localitățile de care vorbiți, deși autoritățile locale au promovat vaccinarea, nu s-au găsit doritori, astfel încât să se justifice deplasarea caravanei și a medicilor care să vaccineze. Pe această cale vă lansez o provocare, pentru a veni cu idei, propuneri, pentru a-i convinge pe cei nevaccinați să primească vaccinul”, a spus Daniela Cîmpean.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică