Ateliere interactive de modelare a lutului la Muzeul în Aer Liber din Sibiu

360

Muzeul ASTRA organizează în perioada 5-8 august două ateliere interactive de arheologie experimentală de modelare a lutului. Activitățile fac parte din programul Animă ASTRA, iar în cadrul acestora vor fi realizate replici ale vaselor și figurinelor preistorice aparținând culturilor Vădastra, Cucuteni și Gumelnița.

Atelierele vor fi susținute de către meșterii olari Lucian Truță, Nicoleta și Ion Mitroi, iar legătura simbolurilor reprezentate pe ceramica preistorică și evoluția acestora în decorarea ceramicii tradiționale va fi relatată vizitatorilor de muzeograful Adrian Scheianu.

,,Ceramica preistorică de pe teritoriul României de astăzi are o importantă semnificație istorică și o la fel de importantă valoare documentară. De multe ori diverse obiecte ceramice sunt singurele mărturii ale celor din vechime ajunse la noi. Putem spune că elementul ceramic reprezintă o continuitate și o constantă a meșterilor olari din cele mai vechi timpuri până astăzi. În aceste zile, la Muzeul ASTRA vom reliefa practic acest aspect al importanței artei ceramic pe teritoriul țării noastre.”, a declarat Adrian Scheianu, muzeograf

Tot în cadrul programului Animă ASTRA, vor mai avea loc și ateliere de țesut (6-8 august, între orele 10,00-18,00) și de pielărit (6 august, orele 10,00-18,00), la gospodăria Călinești-Berbești, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Ceramistul și istoricul Lucian Truță aduce la viață ceramica acelor vremuri, găsind în ceramica specifică civilizației Vădastra expresia desăvârșită a artei neolitice. Acesta va fi protagonistul. în Muzeul ASTRA, în cadrul unui atelier interactiv în care va modela și decora ceramică în stil arhaic. Atelierul se va desfășura în zilele 6, 7, 8 august, între orele 10,00 – 18,00 în zona Etno Tehno Parc.

Ceramica arhaică ridicată la mână, specifică epocii Neoliticului de pe teritoriul prezent al României, este una dintre cele mai interesante ceramici europene, reprezentând o veritabilă bogăție națională. Astăzi ceramiștii Nicoleta și Ion Mitroi sunt printre puținii care își propun, și reușesc, să revitalizeze arta ceramică a unor civilizații precum Cucuteni și Gumelnița, civilizații a căror produse ceramice realizate de meșteri olari în urmă cu milenii, fascinează iubitorii de frumos din contemporaneitate. Cei doi așteaptă pe cei curioși de a afla mai multe la atelierul interactiv organizat în cadrul gospodăriei de olar din Săcel (jud. Maramureș), din 5 august până în 8 august, între orele 10,00-18,00.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.