video strada beznei din cartierul arhitecților – „noi avem lumină când e lună plină”

Locuitorii din Cartierul Arhitecților se confruntă de mai bine de 3 săptămâni cu o problemă care dă bătăi de cap mai multor familii. Strada Stație Ciortan se află de mai multă vreme în beznă totală, iar locuitorii acuză că nu primesc niciun fel de soluție din partea administratorilor străzii, dar nici a Primăriei Cisnădie, deși au plătit toate taxele.

„Strada Stație Ciortan este un drum privat, care are doi administratori. Noi plătim taxele, primăria ne ia banii, dar când avem o problemă nu se rezolvă nimic. Am vorbit cu administratorul și ne cere bani, ne spune să plătim factura, noi plătim impozit pentru iluminatul stradal, e inadmisibil ce se întâmplă”, spune locuitoarea V.G. de pe strada Stație Ciortan.

YouTube video

Cartierul cu multe probleme

Femeia a încercat să ia legătura cu administratorii străzii în nenumărate rânduri, însă aceștia nu pot fi contactați. Inițial, unul dintre administratori i-a comunicat  că problema va fi rezolvată, iar apoi nu a mai putut fi contactat. După spusele proprietarei de pe strada Ciortan, administratorii susțin că locuitorii trebuie să plătească facturile, însă toate taxele ar fi plătite la zi. De asemenea, aceasta invocă faptul că în Cartierul Arhitecților există foarte multe probleme, iar primarul primește în audiență o dată la 3 luni. Printre problemele descrise se numără lipsa farmaciilor, a mijloacelor de transport și faptul că străzile nu sunt curățate.

video strada beznei din cartierul arhitecților – „noi avem lumină când e lună plină”

„Îmi e frică să mai stau în casă, e întuneric total, ne pune viața și casele în pericol în primul rând, sunt case pe vârf de munte care au lumină și noi în mijlocul orașului nu avem. Primăria dă vina pe faptul că e stradă privată. Ni s-a spus de la primărie că nu vor să ia străzile nepavate, dar s-a pavat strada între timp. Administratorul mi-a spus să plătesc factura  ca să ne dea drumul la lumină. Cât timp pe noi ne afectează acest lucru, eu nu accept. Ei dau vina unii pe alții, iar noi nu mai avem curaj să ieșim din locuințe seara, în 2022, când tehnologia a avansat atât de mult, noi nu avem lumină”, spune V.G.


De la ce li s-ar trage necazul

Locuitorii străzii Ciortan din Cartierul Arhitecților  spun că administratorul străzii vrea să se răzbune, deoarece a pavat strada fără să îi consulte, după care a cerut sume cuprinse între 800 și 1000 de euro fiecărei familii, iar aceștia au refuzat să plătească, spunând că nu li s-a prezentat nicio ofertă și nu au fost consultați în privința acestei lucrări.

„Noi nu am plătit și acum se răzbună pe noi, ne lasă în beznă, a zis că nu i-am dat banii pentru stradă, dar nu se duce să dezmembreze străzile, ca să fie predate primăriei. Primăria invocă tot felul de motive pentru care nu vrea să ia strada, cum ar fi faptul că strada nu are trotuare sau că nu are lățime de 8 metri. E inadmisibil, în 2022 ne lasă fără lumină”, spune locuitoarea.

O altă locatară din zone, Alexandra Orban, spune că s-a mutat în noiembrie pe strada Stație Ciortan și la momentul respectiv strada nu era luminată. Ulterior, a fost luminată o perioadă scurtă de timp, în jur de 3 săptămâni. „Singura sursă de lumină este cea din  curțile vecinilor, s-au făcut mai multe sesizări, dar nu ni se răspunde la telefon. Avem lumină când e lună plină, s-ar mai strânge copiii seara, dar e periculos pentru că trec  vin mașini și nu se vede nimic, nu îndrăznim să ieșim decât cu lanterna. Noi suntem cu taxele la zi, iar iluminatul e în sarcina primăriei. Nouă ni se închide ușa în nas,  sunt foarte indiferenți”, spune Alexandra. Fiind contactați de redactorii noștri, unul dintre administratorii străzii a spus că strada a fost predată către primărie și nu cunoaște problema, în timp ce celălalt a închis telefonul, nedorind să comenteze situația. De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Cisnădie nu au putut fi contactați.

video strada beznei din cartierul arhitecților – „noi avem lumină când e lună plină”

Ultima oră

Comentariul meu