dorian popa
Sursa Foto - Dorian Popa / Instagram

ANAF-ul este cu ochii pe influenceri: „Vrem să vedem dacă au declarat și achitat obligațiile pe veniturile obținute”, a transmis directorul instituției.

„Probabil că luna viitoare, la conferința de presă, o să vă dăm câteva exemple în care încercăm să facem verificări de această natură. Adică cei care obțin venituri din aceste noi profesii, vrem să vedem dacă ei au declarat și au achitat obligațiile pe veniturile pe care le-au obținut din acest gen de activitate”, a spus Lucian Heiuș, director ANAF, într-o conferință de presă.

La sfârșitul anului trecut, ANAF a lansat un ghid pentru influenceri, prin care aceștia erau informați în legătură cu obligațiile fiscale pe care le au, notează Digi24.

Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în bani, cât și produse, servicii sau călătorii.


Şeful ANAF a spus că în luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei, reprezentând diferenţe între veniturile declarate şi cele estimate. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din Iaşi, în valoare de 11,7 milioane de lei.

„În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei, diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi. Creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei. Creanţa stabilită, adică impozitul pe care ar trebui să îl plătească, este în valoare de 3,5 milioane de lei. În Bucureşti, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţă stabilită a fost de un milion de lei, iar în Buzău, la un alt contribuabil, diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei”, a spus Heiuș.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică