silviu vexler premiat cu medalia johannes honterus la sediul fdgr din sibiu pentru ajutorul minorității germane și buna colaborare

Domnului Silviu Vexler, Președinte a Federației Comunităților Evreiești din România și reprezentant al acesteia în Parlamentul României, i-a fost decernată, 3 noiembrie, medalia Johannes Honterus, acordată de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania și Biserica Evanghelică C.A. din România.

Festivitatea a avut loc în Sala oglinzilor la sediul FDGR din Sibiu, la ea participând printre alții E.S. domnul Reuven Azar, ambasadorul statului Israel la București, E.S. domnul dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București, prim-rabinul României, domnul Raffael Shaffer și dr. Paul Jürgen Porr, președintele FDGR. Medalia și diploma i-au fost înmânate laureatului de către episcopul Bisericii Evanghelice C.A., domnul Reinhart Guib, și domnul Martin Bottesch, președintele FDG Transilvania. 


Laudatio pentru domnul Silviu Vexler a fost rostit de domnul deputat al FDGR Ovidiu Ganț. În cuvântarea sa, el a enumerat meritele colegului de grup parlamentar în elaborarea legilor care vin și în ajutorul minorității germane cât și buna colaborare și înțelegere între cele două organizații pe care îi reprezintă și comunități din România. Domnul Vexler a ținut în cuvintele sale de mulțumire o pledoarie pentru normalitate, bunătate și onestitate.    

Medalia Johannes Honterus este conferită an de an unor personalități cu merite deosebită în sprijinirea minorității germane din România sau cu realizări deosebite în cadrul acestei comunități.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică