update: pană de curent în sibiu și în localitățile învecinate - „stăm în frig, centralele nu pornesc”
foto: arhivă

În timp ce afară ninge viscolit, iar în trafic este dezastru, în locuințe, sibienii întâmpină alte probleme. În apropiere de zona centrală a orașului, pe câteva străzi din zona Calea Dumbrăvii și în zona Piața Cluj, nu este curent electric. Oamenii sunt revoltați pentru că, până la această oră, nu li s-a răspuns la sesizări. Totodată, și în orașul Ocna Sibiului, oamenii nu au curent. 

UPDATE 3

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din cursul nopții (cod galben și portocaliu de vânt și ninsoare), au fost afectate parțial instalațiile din aria de acoperire a Distribuție Energie Electrică Romania (DEER). În județul Sibiu, duminică dimineața, în cinci localități nu era curent. 

„Echipele de intervenție DEER au acționat neîntrerupt pe tot parcursul nopții pentru limitarea efectelor produse de condițiile meteorologice nefavorabile, restabilind alimentarea cu energie electrică a majorității consumatorilor afectați. La această oră (10:30), se lucrează pentru remedierea defecțiunilor, în următoarele localități: Cisnădie, Mohu, Veștem, Brad –parțial, Tălmaciu -parțial (județul Sibiu). 

Având în vedere avertizările meteorologice din aceste zile (cod galben și portocaliu de ninsoare și vânt puternic), vă informăm că echipele operative ale DEER sunt mobilizate și pregătite să intervină în toate zonele în care alimentarea cu energie electrică va fi afectată. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm toți utilizatorii rețelei că, împreună cu autoritățile, depunem toate eforturile pentru alimentarea cu energie electrică în condiții normale, conform schemei de funcționare”, anunțau, duminică dimineața reprezentanții DEER.

UPDATE 2

Nu a fost curent, sâmbătă seara, nici în zonele Vasile Aaron, bulevardul Victoriei, Hipodrom și Șoseaua Alba Iulia. Au fost reclamate întreruperi de curent și în localitățile: Păuca, Presaca, Bogatu, Armeni, Boița și Cisnădie.


UPDATE 1

În zona Piața Cluj sibienii au din nou curent electric.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Este pană de curent în apropiere de zona centrală a orașului, dar și pe mai multe străzi din municipiu. În zona Piața Cluj, nu este curent electric încă de la ora 21:30. Oamenii fac sesizări, în speranța că problema va fi remediată cât mai repede. În același timp, afară ninge viscolit. „Pană de curent. Este deja o oră de când în Piața Cluj nu e curent. Centralele nu pornesc și avem copii mici”, a scris, pe adresa redacției Ora de Sibiu, o cititoare.

Aceeași problemă o au și locuitorii din Ocna Sibiului, acolo unde este pană de curent încă de la ora 22:00. „Am sunat la deranjamente să facem sesizare, dar nu răspunde nimeni”, spune un cititor.

CITEȘTE ȘI: Dezastru în trafic la Sibiu – Mașini blocate în nămeți pe Maramureșului 

Vă reamintim că meteorologii au emis două avertizări de cod galben și cod portocaliu de viscol și ninsori în județul Sibiu, atât în zona joasă, cât și la munte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică