liviu morodoi
Sursă foto: Știrile Kanal D

Locuitorii din comuna Brădeni îl acuză pe primarul Liviu Modoi de un comportament abuziv. Acesștia mai susțin, că din cauza lui, de 12 ani, comuna nu are dispensar. 

Banii pentru dispensarul comunei au fost alocaţi, peste 1 milion de lei, și, chiar dacă proiectul avea termen de execuţie un an, nici acum nu este gata, iar suma primită de edil este încă de negăsit, relatează Antena 3.

”Jegosule, vezi-ți de familia ta. Eu sunt creștin, duminica merg la biserică, jegule. Cu un jeg ca tine, cu un păcătos, cu un ateu ca tine, cum să mă exprim, bă, ticălosule, mergi la biserică”.

Sunt pasaje dintr-o conversaţie telefonică între primarul comunei Brădeni, Liviu Modoi, şi unul dintre localnici, care a plecat de la faptul că edilul foloseşte maşina de serviciu în scopuri personale. Întrebat de ce face asta, Liviu Modoi s-a enervat şi a început să înjure.

Un comportament care se tot repetă, spun locuitorii comunei, care se plâng de ani buni că sunt înjuraţi de primar ori de câte ori cineva îl trage la răspundere.

Dispensar şi medic nu mai există de 12 ani, chiar dacă DSP-ul din regiune a încercat să ajute comuna.

Mai mult, îl acuză pe edil de faptul că îi ameninţă pe cei care se pun în calea deciziilor luate de el.

O asociaţie de la Sibiu s-a oferit să doneze mai multe alimente oamenilor din Brădeni. S-a format o echipă care să meargă să aducă pachetele şi să le împartă localnicilor, condusă de Dănuţ.

”Primeam des amenințări de la telefoane cu număr ascuns: vezi că te-ai pus cu cine nu trebuie, vezi că-ți luăm gâtul, vezi că ajungi în scaun cu rotile.

Susține că are poliția la mâna lui, susține că are procuror, susține că are judecător, așa le spune la oameni”, a declarat Dănuț.

Se pare că are şi o aşa zisă reţea menită să controleze oamenii din comună. La fel ca în filmele cu gangsteri, primarul din Brădeni plăteşte diferite cunoştinţe pentru a-i “convinge” pe localnici să facă ce spune el.

vox Braga Felicia, consilier local

”Are el câțiva în sat cărora le dă bani, îi plătește să ne urmărească, să ne amenințe și să ne bată. Pot să vă spun că mie mi-a bătut băieții și pe urmă ăla a recunoscut că i-o dat 500 de lei ca să-mi bată copiii”, a declarat Braga Felicia, consilier local.

Primarul a fost căutat pentru a oferi o un punct de vedere, însă nu a fost de găsit.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu