biciclete selimbar

Primăria Șelimbăr investește într-o rețea amplă de piste de biciclete, comuna devenind astfel „bike-friendly”. 

Administrația comunei Șelimbăr și-a propus dezvoltarea unei ample rețele de piste de biciclete.

Prima stradă prevăzută cu piste pentru biciclete este strada Pictor Nicolae Brana, însă urmează lucrările de asfaltare a pistei de biciclete spre Șopa, precum și amenajarea de piste de-a lungul întregii străzi Mihai Viteazu.

Totodată, Primăria Șelimbăr urmărește conectarea prin piste de biciclete a Zonei de Agrement Șopa cu restul localității. „Răspundem așteptărilor locuitorilor comunei noastre și avem în vedere promovarea mijloacelor de deplasare nepoluante și a folosirii bicicletei ca modalitate de petrecere a timpului liber. Astfel, investițiile viitoare ale Primăriei Șelimbăr prevăd crearea și ulterior dezvoltarea unei rețele ample de piste de biciclete”, susține primarul localității, Marius Grecu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News


Comentariul meu